inTurda.ro

Potaissa Turda la primul succes european

Potaissa Turda la primul succes european

Potaissa Turda la primul succes european
septembrie 15
10:05 2014

Potaissa Turda trăiește momente istorice. Gruparea antrenată de Horațiu Gal a avut un debut excelent în cupele europene.

Formația turdeană a reușit să învingă în acest final de săptămână de două ori echipa Maccabi Castro Tel Aviv, campioana Israelului în sezonul trecut. Dubla confruntare a contat pentru primul tur al Cupei EHF.

Flaviu Sâsâeac, președintele clubului, prin declarațiile sale prefigura victoria: „Nu avem emoții pentru debut. Jucătorii sunt foarte montați și vor să demonstreze că eșecul cu Steaua a fost o întâmplare. Obiectivul este clar, calificarea în faza următoare”. Lucrurile au stat exact așa: Potaissa Turda, a arătat ca o echipă sigură pe ea și motivată să aibă un parcurs lung în cupa EHF.

Prima partidă, disputată sâmbătă, s-a încheiat cu scorul de 32-25 în favoarea turdenilor. Duminică a urmat returul, unul fără șanse pentru israelieni. O nouă înfrângere pentru ei, o nouă victorie pentru Turda: 35-30.

În turul II, Potaissa Turda va juca împotriva echipei Junior Fasano, campioana din Italia. Meciurile se vor disputa în 11 și 18 octombrie 2014, primul meci fiind în deplasare.

Turdenii au demonstrat încrederea și prin introducerea în teren a tinerilor Laslo Alexandru și Thalmaier Roland, doi debutanți, transferați în această vară de la Universitatea Cluj.

Felicitări Potaissa Turda! Suntem mândri de voi!

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Mesajul Primarului Tudor Ștefănie cu ocazia începerii noului An Școlar

Începe școala! Dragi elevi, dascăli, stimați părinti! A învăța înseamnă a afla câte ceva nou în fiecare ceas al vieții...

Închide