inTurda.ro

Într-un interviu acordat pentru REALITATEA.NET, Nicolae Rațiu, unul dintre cei doi fii ai marelului lider țărănist Ion Rațiu, vorbește despre România lui Ion Iliescu de acum un sfert de secol, despre dezamăgirea uriașă numită Emil Constantinescu, dar și despre Klaus Iohannis. Nu scapă discuției nici soarta românilor din Marea Britanie sau spectacolul cătușelor de la București.

Pe pereții casei din apropierea Pieței Manchester din Londra, chipul lui Ion Rațiu e omniprezent. Sunt panouri dintr-o expoziție organizată de Fundația Rațiu, care prezintă imagini și documente din tinerețea fostului lider și candidat al PNȚCD la președinție. Sunt fotografii cu Ion Rațiu din copilărie, apoi din clipa intrării în Baroul din Turda, altele alături apoi de soție și cei doi copii, în clipe de relaxare. Două scrisori trimise de tânărul Ion Rațiu tatălui său te impresionează prin tonul dramatic-personal.

E decorul în care Nicolae Rațiu, unul dintre cei doi fii ai lui Ion Rațiu, ne acordă un inteviu. Domnul Rațiu a primit recent titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic, conferit de Regina Elisabeta a II-a. Venit alături de tatăl său în 1990 în România, Nicolae Rațiu a avut misiunea de a fonda ziarul Cotidianul, ziar ce avea să fie vândut ulterior lui Sorin Ovidiu Vîntu și închis în versiunea sa de print de Cornel Nistorescu în 2009.

La un sfert de secol de la prima sa venire în România, domnul Rațiu vorbește ferm și tăios despre ceea ce a însemnat regimul Iliescu, îl desființează pur și simplu pe Emil Constantinescu și are cuvinte de laudă pentru noul președinte Klaus Iohannis. Nu ocolește nici situația românilor din Marea Britanie, găsește și critici, dar și cuvinte de laudă despre documentarul făcut de cei de la Channel 4 despre conaționalii noștri și punctează eforturile Fundației Rațiu pentru a îmbunătăți imaginea românilor în spațiul britanic. 

România în 1990 era oribilă

Cât de des veniți în România și cât de la curent, cât de interesat sunteți de ceea ce se întâmplă în țară?

Nicolae Rațiu: Vin în mod regulat în România, cel puțin o dată pe lună. Am trei arii de interes: unul e legat de actele de caritate, activățile Fundației Rațiu pentru Democrație, în Turda și ceea ce face fundația aici, în Londra, apoi, e vorba de afacerile mele în România și al treilea motiv este că îmi place România. De aceea am vrut mereu să fiu la curent cu ceea ce se întâmplă în politică, afaceri, în zona guvernamentală, cum progresează sau nu progresează lucrurile.

Ați venit în România pentru prima dată în jurul vârstei de 40 de ani…

Da, în 1990 am venit pentru prima dată, pentru a-l ajuta pe tatăl meu, Ion Rațiu, în campania electorală și pentru a pune bazele presei scrise, astfel încât să scoatem un ziar. Tata a avut două scopuri principale atunci când s-a întors în România: unul a fost să fondeze un ziar independent, iar al doilea, să fie ales ca deputat de Turda. Le-a îndeplinit pe amândouă.

Cum era atunci România?

Atunci? Oribilă. Dar în primele zile ale lui ianuarie, foarte interesantă. Minerii nu veniseră încă. Pentru mine, care nu mai fusesem în România, am spus, era groaznic să văd condițiile în care se găsea țara, dar în același timp, era o senzație incredibil de motivantă. Din păcate, la finalul lui ianuarie, a devenit evident că revolta oamenilor a fost deturnată de eșalonul doi al regimului lui Ceaușescu. Revolta oamenilor a pus totuși România pe drumul spre o democrație parlamentară, dar evoluția a durat mai mult decât ar fi trebuit. Pentru că cei de la putere nu au vrut să facă schimbări decât dacă aveau beneficii directe din asta.

Erați în iunie 1990 la București, la mineriadă?

Am plecat imediat după alegerile prezidențiale din mai 1990, cred că pe 20 mai, eram la Londra atunci când minerii au venit, au invadat Bucureștiul și au distrus sediile partidelor opoziției și au vandalizat casa tatălui meu. Și atunci când l-au luat.

Ce v-a spus tatăl dumneavoastră, era speriat de mineri?

Mi-a spus că a fost avertizat că vor veni și că e în pericol. Așa că a plecat de acasă, a stat la Câmpulung, iar minerii au venit acasă, dar nu era acolo. Nu, mă înșel! Minerii au devastat sediul PNȚCD, casa sa nu pățise nimic și mi-a povestit că l-a sunat pe Petre Roman și l-a întrebat dacă e în siguranță să se întoarcă. Iar Roman i-a spus: „Sigur, sigur!”. Așa că tată s-a întors și la puțin după asta, minerii au apărut la casa lui și l-au luat, au distrus casa, au furat multe lucruri, bani și vroiau să-l ducă la Tîrgu-Jiu să-l spânzure, asta i-au spus, dar din fericire, forțele de ordine erau și ele acolo. A intervenit Dan Iosif, așa că tata a fost dus la Palatul Victoria, acolo unde a fost ținut vreme de opt ore, iar apoi eliberat. Au fost vreo 12 ore în care nu am știut ce se întâmpla cu el. Și dădeam interviuri la BBC în acea dimineață și ei mi-au spus știrea în timp ce mergeam spre interviu, că l-au găsit pe tata și că era viu și sănătos. Nu a fost foarte plăcut ceea ce s-a întâmplat. Dar tata era foarte sangvin în legătură cu soarta sa. Obișnuia să-l citeze pe Spinoza, unul din filozofii săi favoriți: „Ceea ce se va întâmpla este inevitabil, ceea ce nu se va întâmpla este imposibil”. Spunea: „Sunt mereu gata să-l întâlnesc pe Creator”. Era împăcat cu viața sa. Dacă urma să moară, atunci avea să moară.

Ați plecat în mai așadar, după o primă vizită în România. Ați fost dezamăgit?

Da, pentru că a fost o fraudă masivă la acele alegeri. Chiar și fără fraudă, Iliescu ar fi câștigat, dar nu au vrut să riște deloc. Asta a fost foarte dezamăgitor și la fel a fost și prestația observatorilor străini, care au fost păcăliți de această manipulare evidentă. Am făcut filmulețe cu frauda. Dar observatorii vroiau mai mult să creadă că România se îndrepta spre calea cea bună.