inTurda.ro

Mihai Seplecan este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj

Mihai Seplecan este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj

Mihai Seplecan este noul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj
mai 25
12:40 2015

Consilierul judeţean Mihai Seplecan a fost votat, luni dimineaţă, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Cu 21 de voturi pentru şi 8 voturi împotrivă, Seplecan a depus jurământul şi astfel i-a luat locul lui Ioan Oleleu, care a demisionat săptămâna trecută. La şedinţa de Consiliu Judeţean au participat şi co-preşedinţii PNL, Daniel Buda şi Marius Nicoară. Mihai Seplecan a fost singurul consilier care şi-a manifestat intenţia de a candida pentru postul de vicepreşedinte, conform monitorulcj.ro

“Consilierii judeţeni PNL îl propun pe Mihai Seplecan pentru funcţia de vicepreşedinte al CJ Cluj”, a spus Ioan Petran (PNL), la care consilierul judeţean Dănuţ Canta (PSD) a replicat:  “E prea bună propunerea să mai facem noi alta”. „În sfârşit, PSD face ce trebuie”, a precizat şi consilierul judeţean Rareş Rusu (PMP).

Urmare a desfăşurării procedurii de vot, comisia de validare a constatat următoarele: cinci voturi au fost declarate nule, 21 de consilieri judeţeni au votat ca Mihai Seplecan să devină vicepreşedinte al CJ Cluj, iar opt consilieri au votat împotrivă. După citirea rezultatelor, Mihai Seplecan a depus jurământul. „Matematica nu minte! 5 nu e egal cu 2! Felicitări, Mihai Seplecan!”, a replicat Rareş Rusu. Întrebat dacă senatorul Marius Nicoară (PNL) i-a propus să îl susţină pe Mihai Seplecan, Remus Lăpuşan, preşedintele PSD Cluj, a declarat: “Eu am o relaţie bună, în general, cu toţi colegii mei din toate partidele politice. Nu am discutat pe acest subiect legat de a susţine sau de a nu susţine (n.red. pe Mihai Seplecan) pentru că acest punct de vedere a fost unul foarte clar. Aţi văzut şi la vot, am votat împotriva alegerii domnului Seplecan în funcţia de vicepreşedinte. În acelaşi timp, lucrurile sunt foarte simple: susţinem toate proiectele care contează pentru cetăţenii judeţului Cluj”.

Noul vicepreşedinte al CJ Cluj, Mihai Seplecan, speră ca luna viitoare să ajungă preşedintele instituţiei.

Conform ordonanţei care a apărut acuma în Monitorul Oficial, schimbată de către premierul Victor Ponta, se va alege preşedinte de către consilierii judeţeni. Nu va mai fi vicepreşedinte cu atribuţii de preşedinte interimar. Ca să respectăm legea şi să nu mai fie probleme şi să fim contestaţi, la următoare şedinţă ordinară a Consiliului Judeţean din luna iunie, voi pune un proiect pe ordinea de zi unde vom avea un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, voi candida pentru poziţia de preşedinte de CJ Cluj, iar pentru o viitoare poziţie de vicepreşedinte va fi un alt candidat din partea grupului PNL, deoarece domnul Horaţiu Cătărig, astăzi, este consilier cu atribuţii de vicepreşedinte. Se va vacanta şi acel loc şi va veni vicepreşedinte dar în urma unui vot. Vom avea două voturi luna viitore, şi de preşedinte, şi de vicepreşedinte”, a precizat Mihai Seplecan. 

Related Articles

Citește articolul precedent:
Atelier de dezvoltare și cunoaștere personală pentru persoane de etnie romă organizat în cadrul proiectului ,,Și noi avem dreptul la muncă!” la Câmpia Turzii

Atelier de dezvoltare și cunoaștere personală pentru persoane de etnie romă organizat în cadrul proiectului ,,Și noi avem dreptul la...

Închide