inTurda.ro

Rămâneți cu bine, domnule General…

Rămâneți cu bine, domnule General…

Rămâneți cu bine, domnule General…
ianuarie 12
18:46 2017

Puțini sunt oamenii pe care-i cunoști în viață și care-ți lasă în suflet nu numai bucuria de a-i întâlni, dar și un sentiment de măreție, un sentiment care, atunci când îl rememorezi, te înfioară de emoție.

Generalul Sever Mureșan, care ieri a trecut la Ceruri, a fost unul dintre acei oameni pe care, când îi întâlneam, strângându-le mâna simțeam că mă cutremur; un erou și un exemplu pentru fiecare dintre noi, un om care nu a cruțat nici un efort, nici un risc, ducându-se până în Munții Tatra, pentru eliberarea națiunilor de sub ocupație fascistă.

Astăzi, la trecerea sa în neființă, ne îndreptăm privirea spre Ceruri, rugându-L pe Dumnezeu să-i așeze sufletul în corturile drepților și ale eroilor martiri ai neamului românesc!

 

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

  

Alexandru Cordoș,

Președinte PRU Cluj

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Serviciul Public de Asistență Socială Turda organizează concurs în data de 07 FEBRUARIE 2017

SERVICIUL PUBLIC DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ TURDA ORGANIZEAZĂ ÎN DATA DE 07 FEBRUARIE 2017  CONCURS PENTRU OCUPAREA URMĂTOARELOR POSTURI  VACANTE INSPECTOR...

Închide