inTurda.ro

Evenimente artistice deosebite la Centrul de zi pentru vârstinci din cadrul SPAS Turda

Evenimente artistice deosebite la Centrul de zi pentru vârstinci din cadrul SPAS Turda

Evenimente artistice deosebite la Centrul de zi pentru vârstinci din cadrul SPAS Turda
iunie 15
06:09 2017

La Centrul de zi şi centrul de îngrijiri la domiciliu pentru vârstnici din cadrul SPAS Turda au avut loc în ultimile zile două evenimente artistice deosebite menite să întreţină prietenia creată între seniorii noştri şi cei din Cluj Napoca.

În data de 7 iunie 2017 Centrul de zi al Fundaţiei pentru Îngrijirea Vârstnicului Cluj a prezentat un moment artistic intitulat “Eminescu, poet naţional şi universal”, dedicat Luceafărului poeziei româneşti la împlinirea celor 128 de ani de la trecerea spre eternitate. În cadrul acestui eveniment a fosti lansată cartea domnului Alexandru Cucu “Spre apus”. Au fost plăcute momentele revederii dintre beneficiarii celor două centre, mai ales că cei de la Fundaţia pentru Îngrijirea Vârstnicului sunt unii dintre cei mai vechi prieteni ai celor care frecventează Centrul de zi pentru vârstnici Turda. Prietenia dintre aceştia s-a legat prin intermediul muzicii şi poeziilor pe care le-au interpretat seniorii în cadrul spectacolelor prezentate de-a lungul anilor.

În cadrul „Lunii seniorului” din octombrie 2016 am organizat o serie de activităţi printre care cele cultural artistice împreună cu cei înscrişi la Centrul de zi pentru vârstnici nr.1 Cluj Napoca. La sediul centrului din Cluj Napoca am jucat câteva scenete comice în interpretarea seniorilor de la Centrul de zi pentru vârstnici Turda, iar colegii lor de la centrul similar au prezentat o piesă de teatru în trei acte. Pe scena Casei de Cultură a Studenţilor am prezentat un program folcloric, respectiv, “Şezătoare în Ardeal”, iar seniorii de la Cluj Napoca, “Tradiţii de nuntă”. Ca urmare a legăturii create între cele două instituţii, Centrul de zi pentru vârstnici nr.1 din Cluj Napoca a prezentat în faţa beneficiarilor Centrului de zi pentru vârstnici Turda în data de 14 iunie 2017 o comedie în trei acte “Ibovnice cu ochi de Maramureş” scrisă de Mihai Traistă. Spectatorii au petrecut alături de “musafirii” lor momente plăcute, pline de umor şi “au promis”, din priviri că le vor urma exemplul.

Cele două evenimente au fost un real schimb de experienţă şi o provocare pentru cele trei centre care valorifică talentul şi aptitudinile oamenilor care le calcă pragul acum la ceasul pensionării.

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Mircea Diaconu, la a 30-a aniversare a Erasmus: „Mă bucură enorm curajul, energia și spiritul de inițiativă al tinerilor”

"În anul 1987, când Uniunea Europeană lansa programul Erasmus+, nu ne-am fi putut imagina că, în viitorul apropiat, copiii noștri...

Închide