inTurda.ro

„Culegătorii de povești de fabrică”, concurs organizat de Fundația Rațiu pentru Democrație

„Culegătorii de povești de fabrică”, concurs organizat de Fundația Rațiu pentru Democrație

„Culegătorii de povești de fabrică”, concurs organizat de Fundația Rațiu pentru Democrație
septembrie 20
10:33 2017

Comunicat de presă 

Concurs „Culegătorii de povești de fabrică”

Fundația Rațiu pentru Democrație, din Turda, împreună cu Administrația Fondului Cultural Național, organizează, în cadrul proiectului „Povești de fabrică” un concurs despre istoria fabricilor turdene din perioada 1970-2000 și a vieții salariaților acestora.

Concursul se adresează elevilor interesați de istoria Turzii. Participanții la acest concurs (elevi cu vârste cuprinse între 12 și 19 ani), pentru care înscrierile au început în 11 septembrie și vor continua, până la 29 septembrie, ora 17, la sediul Fundaţiei Raţiu pentru Democraţie (Piaţa 1 Decembrie, nr. 1, Turda), sau telefonic, la numărul 0728 989079 (Oana Bakos), respectiv prin e-mail, trimsi la adresa oana.botezan@ratiucenter.ro, vor colecta, sub formă de interviu, de la membri ai familiilor lor sau de la cunoscuți, diferite întâmplări, istorioare și amintiri despre viața de zi cu zi din fabricile turdene, în perioada 1970-2000. Subiectele poveștilor se pot alege dintr-o paletă largă, de la descrierea modului în care se muncea în fabricile Turzii, la relațiile dintre colegi, sau la cele stabilite între angajații fabricilor și Partidul Comunist, respectiv Securitate, întâmplări deosebite, evocarea unor personaje ieșite din comun, relația cu magazinele, transportul în oraș, petrecerea timpului liber etc. Pentru exemplificare, participanții sunt invitați să viziteze blogul www.povestidefabrica.blogspot.ro unde pot găsi mărturii similare, grupate sub genericul Poveștilor de fabrică.

Organizatorii vor premia cele mai bune trei „povești” cu obiecte de birotică și cărți, în valoare de câte 160 de lei(premiul I), 130 de lei(premiul II) și 100 de lei (premiul III). Ceremonia acordării premiilor se va desfășura în cadrul unui eveniment organizat la fosta Fabrică de Bere a Turzii, din Piața Romană nr. 17, între 28 octombrie și 4 noiembrie, cu prilejul încheierii proiectului.

Un material prezentat în concurs va cuprinde înregistrarea audio sau audio-video a mărturiei și prelucrarea acesteia (transcrierea) în format electronic sub formă de document word. Transcrierea unei mărturii nu va depăși 2,5 pagini redactate cu font Arial de 12 puncte tipografice, cu spațiere la un rând. Fiecare material va avea câte o pagină suplimentară ce va cuprinde: titlul poveștii; datele de identificare ale participantului (numele și prenumele, clasa, numărul de telefon, adresa de e-mail); datele de identificare ale profesorului coordonator (numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail) respectiv școala de proveniență.

 

Materialele pentru concursul ”Povești de fabrică” se pot trimite prin e-mail la adresa oana.botezan@ratiucenter.ro, cu începere de miercuri, 20 septembrie, până în 16 octombrie 2017.

 

Share

Related Articles

Calculatoare Turda

Service IT

Articole Recente

Calendar

septembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Aug   Oct »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  

Stiri de azi

Stiri

eClujeanul.ro

Stiri
%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Firmă din Turda angajează personal! Vezi aici care sunt condițiile de muncă:

Societate din Turda angajează personal! Cine suntem : Depozit distributie cosmetice si parafarmaceutice . Ce cautam: Persoane foarte comunicative, ambitioase,...

Închide