inTurda.ro

CCR: Legea anti-fumat este constituțională

CCR: Legea anti-fumat este constituțională

CCR: Legea anti-fumat este constituțională
ianuarie 28
09:42 2016

Legea care interzice fumatul în spaţii publice închise a fost declarată constituţională. Curtea Constituţională a respins sesizarea formulată de cei 33 de senatori, care susţineau că, prin definirea spaţiului public închis, legea introduce o formă de discriminare.

 

Grupul de senatori a depus, pe 21 decembrie, la Curtea Constituţională contestaţia referitoare la legea care interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, adoptată în 15 decembrie de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, informeaza eClujeanul.ro .

Cei 33 de senatori care au semnat contestarea susţin că raţiunea sesizării Curţii Constituţionale “nu vizează interzicerea fumatului în spaţiile publice, ci vizează definiţia «spaţiului public închis»”.

În documentul înaintat Curţii Constituţionale se precizează că prin definirea spaţiului public închis ca orice spaţiu destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate, legea introduce o formă de discriminare.

Iniţiatorii sesizării susţin, în documentul citat, că prin aplicarea legii antifumat se creează o discriminare între persoanele aflate în stare de detenţie în penitenciare de siguranţă şi cele aflate în tranzit într-un aeroport, cărora le este permis să fumeze într-un spaţiu public închis, şi ceilalţi cetăţeni fumători.

Potrivit unor surse politice, contestaţia legii antifumat depusă la Curtea Constituţională este semnată de senatori de la toate partidele politice, printre care Cristiana Anghel (ALDE), Corneliu Dobritoiu (PNL), Lucian Şova (PSD), Verestoy Attila (UDMR) şi senatorul independent Alfred Laurenţiu Mihai.

Legea care interzice fumatul în spaţii publice va intra în vigoare la 45 de zile de la publicarea sa în Monitorul Oficial.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Compania de Apă ARIEŞ anunţă întreruperea furnizării apei potabile în data de 28.01.2016

Anunț întrerupere furnizare apă potabilă                              ...

Închide