inTurda.ro

Un nou Ambasador a vizitat Consiliul Judetean Cluj

Un nou Ambasador a vizitat Consiliul Judetean Cluj

Un nou Ambasador a vizitat Consiliul Judetean Cluj
ianuarie 29
10:23 2014

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu, a primit ieri, 28 ianuarie 2014, vizita Excelenţei Sale, Ambasadorul Canadei la Bucureşti, doamna Joanne Lemay, domnia sa fiind însoţită de consilierul pentru relaţii externe şi diplomaţie şi consilierul comercial din cadrul Ambasadei.  

Scopul acestei întrevederi l-a reprezentat dorinţa de consolidare şi dezvoltare a relaţiilor de cooperare bilaterală în multiple domenii, pentru atragerea de noi investitori canadieni şi, respectiv, extinderea cooperării economice şi a schimburilor comerciale. În acest sens, oaspeţilor canadieni le-a fost prezentat potenţialul economic şi investiţional al judeţului, cu accent pe atuurile care recomandă Clujul din acest punct de vedere, realizându-se totodată o trecere în revistă a principalelor proiecte aflate în derulare la nivelul Consiliului Judeţean Cluj.

Horea Uioreanu, doamna Ambasador Joanne Lemay, consilierul pt. relatii externe Horea Uioreanu, doamna Ambasador Joanne Lemay, consilierul pt. relatii externe

Din dorinţa de a atrage noi investitori canadieni în judeţul Cluj, preşedintele Consiliului Judeţean a făcut o prezentare pe larg a infrastructurii de afaceri şi a facilităţilor pe care forul administrativ judeţean, prin intermediul parcurilor industriale administrate de S.C. TETAROM S.A., le pune la dispoziţia agenţilor economici interesaţi. Cu acest prilej, preşedintele Horea Uioreanu i-a asigurat pe reprezentanţii părţii canadiene de disponibilitatea totală a Consiliului Judeţean şi de dorinţa de sprijinire a oricărei investiţii în judeţul nostru, exprimându-şi totodată satisfacţia pentru interesul manifestat de firmele canadiene care doresc să deruleze afaceri în judeţul nostru. În acelaşi timp, în cadrul discuţiilor au fost identificate o serie de oportunităţi de colaborare în domeniul IT precum şi în alte domenii în care potenţialul economiei clujene este unul extrem de solid. În acest sens, doamna Ambasador a apreciat în mod deosebit iniţiativa înfiinţării şi, respectiv, sprijinul oferit de Consiliul Judeţean Clusterului IT şi parcului ştiinţific şi tehnologic TETAPOLIS, subliniind faptul că, şi în Canada, acest model al colaborării între mediul de afaceri, universităţi şi autorităţile publice s-a dovedit a fi extrem de viabil.

O primire calduroasa O primire calduroasa

A fost o întâlnire mai mult decât necesară şi utilă, în care i-am prezentat doamnei Ambasador a Canadei numeroasele beneficii de care investitorii canadieni pot avea parte dacă optează să investească la Cluj. În acelaşi timp, suntem interesaţi de o prezenţă mult mai activă a companiilor canadiene în economia judeţului, situaţia actuală fiind cu mult sub potenţialul real al acestei relaţii. Totodată, am decis să încurajăm colaborarea universităţilor clujene cu instituţii de învăţământ superior şi de cercetare din Canada, în interesul ambelor părţi, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Horea Uioreanu.

În prezent, în judeţul Cluj îşi desfăşoară activitatea 49 de firme cu capital canadian, dintre care cea mai cunoscută este Bombardier Transportation, lider mondial în industria feroviară.

Related Articles

Calculatoare Turda

Service IT

Articole Recente

Calendar

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Stiri de azi

Stiri

eClujeanul.ro

Stiri
%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Cum arată tăblița antică babiloniană care confirmă că Arca lui Noe a existat

Există numeroși experți care au infirmat construcția și existența Arcei lui Noe. Teoriile lor s-au bazat pe așa-zisele argumente logice,...

Închide