inTurda.ro

Alexandru Cordoș: ”De fiecare dată când a fost nevoie, am votat PENTRU ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI!”

Alexandru Cordoș: ”De fiecare dată când a fost nevoie, am votat PENTRU ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI!”

Alexandru Cordoș: ”De fiecare dată când a fost nevoie, am votat PENTRU ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI!”
septembrie 21
09:17 2016

Referitor la unele informații apărute în presă și pe rețelele de socializare

Am observat că pe rețelele de socializare au apărut discuții, generate de unele articole de presă, cu privire la cine, ce a votat în ședința de plen de ieri, 19.09.2016.

Cu precădere se discută despre „cei 24 de senatori care au blocat ancheta penală în cazul lui Gabriel Oprea”, un subiect de presă senzaționist care nu numai că dăunează imaginii noastre, a fiecărui senator din respectiva listă, însă dăunează însăși imaginii Senatului României, iar ceea ce este și mai grav este faptul că acele articole de presă și acele comentarii de pe social-media sunt pure speculații.

Votul secret, atunci când vine vorba despre persoane, este o garanție a libertății de conștiință și a respectării principiilor democrației, chiar și atunci când în discuție este o persoană, astfel că ieri, la ședința de plen, eu personal, în calitate de senator ales în colagiul 4 uninominal Cluj nu am făcut altceva decât să-mi exercit atribuțiile cu care am fost însărcinat în calitate de senator.

Fac mențiunea că, la fel ca de fiecare dată când a fost nevoie, am votat PENTRU ÎNFĂPTUIREA JUSTIȚIEI, nicidecum împotriva justiției, tot așa cum fac mențiunea că niciodată nu am făcut parte din anturajul colegului senator, Gabriel Oprea.

Faptul că se încearcă generarea de rating și de trafic pe unele site-uri de știri, pe baza unor informații „luate din zbor” este o problemă gazetărească asupra căreia nu voi stărui, însă nu pot fi de acord cu implicarea numelui meu într-un scandal mediatic menit să lezeze imaginea partidului pe care îl reprezint și alianței care, vreme de trei ani, a condus, cu succes, România, PSD+ALDE+UNPR.

Referitor la informația prezentată de presă, privindu-i pe „cei 24 de senatori”, dacă era vorba despre 24 de senatori care să fi votat împotrivă, cererea DNA era aprobată, însă au votat împotrivă 73 de senatori, ciudat este faptul că au fost identificați doar cei din alianța PSD+ALDE+UNPR și nu TOȚI SENATORII care au votat împotrivă, dar ceea ce mi se pare și mai „interesant” este faptul că am fost inclus între senatorii care au votat împotrivă … să aibă oare legătură cu faptul că în județul Cluj sunt primul în sondajele privind opțiunea de vot la parlamentare?

Îmi doresc, totuși, să nu fie vorba despre un linșaj mediatic, însă așa se prefigurează a fi aceste articole prezentate ca „fără echivoc”.

Prin urmare, îi îndemn pe toți aceia care au întrebări sau nelămuriri legate de activitatea mea de senator să mă contacteze pe rețelele de socializare sau să ia legătura cu oamenii din echipa mea, lăsând astfel articolele „senzaționiste” la o parte și intrând într-o normalitate atât de necesară pentru România.

 

Alexandru Cordoș,

Senator PSD

Related Articles

Citește articolul precedent:
Regal Teatral – Ion Caramitru, Horatiu Malaele si Adrian Naidin | Teatru pe Drumul Sării 2016

Ion Caramitru, Horațiu Mălăele și Adrian Naidin invitați la festivalul Teatru pe Drumul Sării cu un regal teatral , un...

Închide