inTurda.ro

Condițiile de depunere a cererilor de finanțare nerambursabilă la Consiliul Județean Cluj

Condițiile de depunere a cererilor de finanțare nerambursabilă la Consiliul Județean Cluj

Condițiile de depunere a cererilor de finanțare nerambursabilă la Consiliul Județean Cluj
martie 05
10:25 2017

Consiliul Judetean Cluj invită organizațiile neguvernamentale și entitățile publice din județ care implementează programe și proiecte din sfera tineretului și activităților socio-educaţionale, a sportului, culturii și cultelor religioase, să consulte noile Regulamente de acordare a finanțărilor nerambursabile din bugetul județului Cluj pentru anul 2017, documente aprobate în ultima ședință a deliberativului clujean din data de 28 februarie a.c.

Având în vedere faptul că modificările aduse vechilor Regulamente se referă atât la principiile și cadrul general cât, mai ales, la procedura și documentația aferentă acordării finanțărilor din fonduri publice nerambursabile, Consiliul Județean încurajează entitățile care intenționează să depună astfel de proiecte în conformitate cu prevederile Legii 350/2005 cu modificările și completările ulterioare, să analizeze modificările aduse, accesând secțiunea Formulare a site-ului forului administrativ județean http://www.cjcluj.ro/formulare/.

Totodată, Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința organizațiilor non-profit potențial beneficiare faptul că sesiunea de depunere a cererilor de finanțare urmează a fi deschisă în câteva zile de la aprobarea bugetului județului Cluj, al cărui termen limită este de 45 de zile de la publicarea bugetului de stat în Monitorul Oficial. Organizațiile non profit vor avea la dispoziție pentru depunerea cererilor un interval de 15 zile. 

Întrucât dorința noastră este aceea de a organiza o competiție cât mai transparentă și deschisă, care să vină în sprijinul tuturor celor care doresc să deruleze proiecte în beneficiul clujenilor, rog entitățile interesate să studieze modificările aduse regulamentelor și să fie pregătite din timp. În acest fel, vor putea să fructifice această oportunitate care le este oferită, fără să întâmpine niciun fel de probleme legate de depunerea aplicațiilor”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Condițiile și criteriile de evaluare aferente concursului internațional de soluții pentru extinderea Parcului Etnografic „Romulus Vuia”

    Consiliul Județean Cluj a fost notificat de către Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice în legătură...

Închide