inTurda.ro

IBM își deschide centru la Cluj-Napoca

IBM își deschide centru la Cluj-Napoca

IBM își deschide centru la Cluj-Napoca
iunie 21
07:14 2017

Liberty Technology Park Cluj anunță cel mai recent rezident: IBM Romania își deschide la Cluj-Napoca, în luna iulie, al patrulea centru de servicii business din țară, după cele din București, Brașov și Timișoara.

IBM se adaugă unor companii precum Siemens, KPMG, Arvato Bertelsmann, Altran, Halcyon Mobile și Control Data Systems, care au ales parcul tehnologic inaugurat în urmă cu mai bine de trei ani la Cluj-Napoca pentru a-și dezvolta operațiunile locale. În total, 33 de companii mature și start-up-uri, atât românești, cât și din străinătate, totalizând peste 1.700 de angajați, alcătuiesc ecosistemul complex al Liberty Technology Park Cluj.

“Am plecat de la ideea dezvoltării unei zone unde oamenii să aibă acces la inovații, la tehnologii, la idei; o zonă unde oamenii să poată comunica eficient și creativ între ei. Am dezvoltat infrastructura gândită special pentru IT&C, am creat condițiile potrivite, iar acum, prin ocuparea totală a parcului tehnologic, conceptul și ecosistemul s-au completat potrivit viziunii noastre cu un mix de companii care urmăresc inovarea. Planul pe termen lung este ca Liberty Technology Park Cluj să devină un veritabil centru de creație și producție”, a declarat Ion Sturza, președintele Fribourg Capital, dezvoltatorul Liberty Technology Park Cluj.

Proiectul dezvoltat pe 4,5 hectare include cinci corpuri de clădiri, totalizând 17.000 de metri pătrați de spații de birou clasa A. 70% dintre rezidenți sunt companii IT, iar mai bine de jumătate au departamente de dezvoltare software și R&D (cercetare și dezvoltare). Parcul tehnologic găzduiește și start-up-uri cu finanțare românească și străină. În total, în cadrul Liberty Technology Park Cluj lucrează peste 1.700 de persoane, dintre care aproape 200 sunt străini relocați (expați), iar până la sfârșitul anului se estimează un total de 2.000 de angajați care să-și desfășoare activitatea aici.

Peste jumătate din suprafața totală este ocupată cu spații verzi, teren de sport, zonă de grill și de cowork, facilități indoor și în aer liber. Parcul tehnologic are un grad ridicat de eficiență energetică și a primit numeroase distincții atât pentru design, cât și funcționalități, iar anul trecut a obținut certificarea BREEAM „Excelent” pentru corpurile D și E, dezvoltate în cea de-a doua etapă a proiectului. Tot anul trecut,  Liberty Technology Park Cluj a fost declarat cel mai inovator proiect în piețele secundare la Gala Forbes Best Office Buildings, a fost dublu nominalizat pe lista scurtă la SEE Real Estate Awards, singura competiție dedicată domeniului imobiliar din regiunea de sud-est a Europei, și a câștigat premiul pentru abordare sustenabilă în dezvoltarea unui parc tehnologic, acordat în cadrul galei Forbes Green Awards. Suprafața medie închiriată de companii este de 550 mp, în timp ce doi chiriași ocupă peste 2.000 mp fiecare, iar alți doi peste 1.000 mp fiecare.

Related Articles

Calculatoare Turda

Service IT

Articole Recente

Calendar

august, 2017
L Ma Mi J V S D
« Iul    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Categorii

Stiri de azi

Stiri

eClujeanul.ro

Stiri
%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
VIDEO: Cel mai „rapid” tren din lume circulă în România.

Cel mai „rapid” tren din lume circulă în România. Oamenii opriţi la barieră nici nu l-au văzut Un clip care...

Închide