inTurda.ro

Informare privind disponibilitatea vaccinurilor prevăzute în Programul Naţional de Vaccinare

Informare privind disponibilitatea vaccinurilor prevăzute în Programul Naţional de Vaccinare

Informare privind disponibilitatea vaccinurilor prevăzute în Programul Naţional de Vaccinare
iunie 30
14:36 2017

În scopul informării corecte și permanente a publicului cu privire la derularea Programului National de Vaccinare, Ministerul Sănătății dorește să transmită următoarele informații suplimentare și va face acest lucru ori de câte ori se înregistrează evoluții noi:

În acord cu prevederile legale, Ministerul Sănătății derulează acest program național de sănătate publică într-o strânsă colaborare cu medicii de familie şi, pentru vaccinările din primele zile de viaţă ale nou-născuților, cu maternitățile.

Medicii de familie au obligația legală de a consilia părinții privind vaccinările de rutină, asigurate prin programul Ministerului Sănătății în mod gratuit, pentru toţi copii, dar şi asupra vaccinărilor recomandate, suplimentare, care nu sunt gestionate de Ministerul Sănătății.

Pentru anul în curs, Ministerul Sănătății a realizat toate demersurile legale și administrative necesare în scopul derulării în condiții optime a Programului Naţional de Vaccinare. La momentul actual, sunt încheiate contracte de furnizare pentru cinci din cele șapte vaccinuri din schemă de imunizare: BCG, hepatitic B pediatric, ROR, hexavalent, tetravalent, cu asigurarea cantităților necesare pentru întregul an.

Conform contractelor agreate, până la mijlocul lunii iulie 2017, vor fi livrate către medicii de familie, prin intermediul direcțiilor de sănătate publică județene şi a Municipiului Bucureşti (DSP), următoarele tranșe de vaccinuri:

  • 800 doze de vaccin BCG;
  • 000 doze de vaccin hexavalent;
  • 810 doze de vaccin ROR.

Pentru vaccinul ROR, livrarea se va realiza de către furnizor direct la sediul direcțiilor de sănătate publică județene şi a Municipiului Bucureşti. Conform estimărilor oficiale, aceste doze vor fi suficiente pentru acoperirea necesarului de vaccin pentru minimum 6 luni, urmând ca, în funcţie de rata de consum din fiecare judeţ, cantitățile să fie suplimentate.

Pentru vaccinurile tetravalent şi hepatitic B, livrările de vaccin se vor realiza începând cu luna august. În prezent, în maternități se realizează vaccinarea antihepatită B pentru copii născuți de mame cu hepatită B (care au antigen HBs pozitiv), existând un număr de 7.000 doze de vaccin hepatitic B pediatric cu această destinație, la nivelul maternităților şi a direcțiilor de sănătate publică județene.

În ceea ce privește stocurile de vaccinuri la nivel naţional, precizăm că centralizarea datelor de consum şi stocuri se realizează lunar, până la dată de 15 ale lunii pentru luna precedentă.

Prin urmare, la începutul lunii iunie, la nivelul României, existau următoarele cantități de vaccinuri:

  1. Vaccin hepatitic B – 3.905 doze la maternități şi 3276 doze la nivelul DSP judeţene;
  2. Vaccin BCG – 43.560 doze la maternități şi 156.820 doze la nivelul DSP judeţene;
  3. Vaccin hexavalent – 29.223 la cabinetele medicilor de familie şi 13.477 doze la DSP judeţene;
  4. Vaccin tetravalent – 38274 doze la cabinetele medicilor de familie şi 12.909 doze la DSP judeţene;
  5. Vaccin ROR – 61.1184 doze la cabinetele medicilor de familie şi 48.707 doze la DSP judeţene;
  6. Vaccin dT (diftero-tetanic) – 7.682 doze la cabinetele medicilor de familie şi 462 doze la DSP județene.

Privitor la afirmațiile recent apărute în spațiul public legate de o așa-zisa lipsă a vaccinului diftero-tetanic, dorim să facem două precizări de interes public:

Ministerul Sănătății și-a îndeplinit obligația legală de a pune la dispoziția medicilor de familie și a direcțiilor județene de sănătate publică un număr de peste 8.000 de doze de vaccin dT (diftero-tetanic). În eventualitatea în care aceste doze nu vor fi folosite în mod corespunzător, în beneficiul imunizării, Ministerul Sănătății va folosi toate instrumentele și pârghiile legale pe care le are la dispoziție pentru a remedia apariția unor astfel de nereguli.

De asemenea, precizăm că acest tip de vaccin se administrează copiilor în vârstă de 14 ani şi reprezintă o vaccinare suplimentară – de rapel – pentru reîmprospătarea memoriei imunologice de a proteja organismul împotriva infecției prin difterie şi tetanos. Acest rapel se poate realiza pe parcursul întregului an la cabinetele medicilor de familie.

Nu în ultimul rând, dorim să reasigurăm publicul că Ministerul Sănătății monitorizează cu atenție ca regulile, procedurile și termenele să fie respectate de către toți cei implicați în Programului Național de Vaccinare. De asemenea, facem un apel către colegii noștri, medici de familie, personal sanitar, să fie alături de noi și alături de copii și părinți în derularea cu succes a campaniilor de imunizare.

Directia Pentru Sanatate Publica – Judetul Cluj

Related Articles

Calculatoare Turda

Service IT

Articole Recente

Calendar

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Stiri de azi

Stiri

eClujeanul.ro

Stiri
%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
DSP Cluj: Recomandări pentru temperaturi ridicate #caniculă

Recomandări pentru temperaturi ridicate, caniculă În această perioadă cu temperaturi foarte ridicate, pentru prevenirea incidentelor, Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să...

Închide