inTurda.ro

Motivele care justifică declararea stării de alertă la Pata Rât

Motivele care justifică declararea stării de alertă la Pata Rât

Motivele care justifică declararea stării de alertă la Pata Rât
octombrie 06
17:16 2017

Comunicat

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a explicat vineri, 6 octombrie 2017, atât în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență cât și în cadrul unei conferințe de presă susținute la sediul forului administrativ județean, motivele pentru care se solicită instituirea stării de alertă la Pata Rât.

Problema actuală nu e doar a Consiliului Județean ci a județului, e o responsabilitate comună ce necesită implicarea tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniu. Instituirea stării de alertă ar permite acest lucru și ne-ar ajuta pentru că ne-ar permite să luăm măsuri urgente și concertate care să preîntâmpine noi alunecări și să elimine poluarea, implementând ceea ce deja  s-a decis” a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.

Astfel, studiile geo dispuse de Comitetul Județean pentru Situații de Urgență au evidențiat faptul că printre cauzele declanșatoare ale alunecărilor de deșeuri de la rampa veche s-au numărat inclusiv ploile, apa infiltrată în decursul celor peste 70 de ani de la înființarea acesteia precum și cantitățile semnificative de apă folosite la intervențiile de urgență ale I.S.U pentru stingerea incendiilor spontane izbucnite la Pata Rât. În acest context, al creșterii rapide a cantității de apă acumulată, există riscul real al declanșării de alunecări necontrolabile de deșeuri, care pot afecta inclusiv centura de ocolire sud-est a municipiului Cluj-Napoca (Vâlcele-Apahida).

Astfel, motivele solicitării de declarare a stării de alertă se referă, în principal, la faptul că în acest fel s-ar permite urgentarea și simplificarea multor proceduri, extrem de greoaie în mod obișnuit și aproape imposibil de îndeplinit în termenele stabilite. Ea ar permite, astfel, obținerea avizelor și a autorizațiilor necesare într-un timp mult mai scurt, fără a se mai aștepta 30 de zile sau chiar mai mult, cum este cazul avizelor și aprobărilor pentru amplasarea stației de epurare și alimentarea cu energie electrică a acesteia. Mai mult decât atât, în contextul în care Consiliul Județean nu deține teren în zonă, în prezent nici măcar stația de epurare menită să proceseze levigatul nu poate fi amplasată întrucât terenurile învecinate sunt private.

În același timp, instituirea stării de alertă ar permite ca o parte a deșeurilor să fie mutate pe terenurile învecinate, pentru a reduce astfel presiunea care apasă acum asupra vechii rampe și care crește considerabil riscul producerii unor noi alunecări de deșeuri. Or, în contextul actual în care terenurile învecinate sunt private iar proprietarii acestora nu sunt nici măcar cunoscuți, o asemenea opțiune nu este posibilă, cu consecințele negative ce decurg de aici. În același timp, starea de alertă ar permite întreprinderea în regim de urgență a tuturor măsurilor necesare, inclusiv a celor referitoare la realizarea unor canale colectoare de drenaj, bazine de colectare, ziduri de sprijin etc.

Reamintim în acest context faptul că forul administrativ județean a solicitat public, pentru a treia oară într-un interval de aproximativ două luni, declararea stării de alertă cu privire la situația existentă la groapa de gunoi neconformă de la Pata Rât. 

 

Share

Related Articles

Calculatoare Turda

Service IT

Articole Recente

Calendar

octombrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Sep    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Stiri de azi

Stiri

eClujeanul.ro

Stiri
%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
O nouă filmare aeriană absolut spectaculoasă de pe lotul 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda

Asociația Pro Infrastructură a publciat recent o nouă filmare aeriană absolut spectaculoasă de pe lotul 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda,...

Închide