inTurda.ro

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu: „Programul naţional pentru sportul şcolar, bine venit mai ales pentru copiii din mediul rural”

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu: „Programul naţional pentru sportul şcolar, bine venit mai ales pentru copiii din mediul rural”

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu: „Programul naţional pentru sportul şcolar, bine venit mai ales pentru copiii din mediul rural”
octombrie 16
18:22 2017

COMUNICAT DE PRESĂ

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu: „Programul naţional pentru sportul şcolar, bine venit mai ales pentru copiii din mediul rural”

Deputatul social democrat de Cluj, Cristina Burciu, susţine Programul naţional pentru sportul şcolar, adresându-se oficial în acest sens, pentru lămuriri suplimentare, ministrului Educaţiei Naţionale, Liviu-Marian Pop.

„Aţi pledat recent pentru necesitatea finanţării competiţiilor sportive din învăţământul preuniversitar, în cadrul unui program naţional dedicat sportului. Cu acest prilej, aţi amintit că iniţierea unor întreceri pe diverse ramuri şi organizarea unor competiţii între unităţile de învăţământ, ar conduce la revitalizarea sportului şcolar”, a arătat parlamentarul clujean, în interpelarea adresată ministrului Educaţiei.

       În finalul documentului trimis conducerii MEN, pentru corecta informare a populaţiei din judeţul Cluj, deputatul PSD a cerut răspuns la următoarele întrebări: „1. Cum intenţionaţi să puneţi concret în practică ideea unui program naţional pentru sportul şcolar?; 2. În ce stadiu este propunerea privind promovarea unei legi a sportului şcolar şi ce prevederi principale va avea aceasta?; 3. Ce măsuri suplimentare mai aveţi în vedere pentru susţinerea activităţilor sportive în şcoli?”.

„Am salutat această propunere deoarece iniţierea  unor întreceri sportive inter-şcolare este o condiţie esenţială pentru sănătatea tinerilor noştri, mai ales în mediul rural. De asemenea, susţin cointeresarea copiilor pentru a face parte din echipe care să participe la competiţii, şi sunt sigură că acest demers ar avea drept consecinţă şi revigorarea orelor de sport din programa şcolară”, a conchis Cristina Burciu.

 

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 16 octombrie 2017

Share

Related Articles

Calculatoare Turda

Service IT

Articole Recente

Calendar

noiembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Oct    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
27282930  

Stiri de azi

Stiri

eClujeanul.ro

Stiri
%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Un nou weekend plin de adrenalină la Câmpia Turzii! Află AICI toate detaliile despre Transilvania DRAG RACE

Autostrada Transilvania a devenit deja locul de intalnire al soferilor care iubesc combinatia de adrenalina si masini puternice. În weekend-ul,...

Închide