inTurda.ro

Tag "investitii"

 Breaking News
    Peste 3,3 milioane de lei pentru lucrări de investiții în beneficiul comunității din Câmpia Turzii

Peste 3,3 milioane de lei pentru lucrări de investiții în beneficiul comunității din Câmpia Turzii

Astăzi au fost semnate două contracte de finanțare, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale, al Administrației Publice și al Fondurilor Europene. Acestea vor asigura fondurile necesare unor lucrări de investiții pe care administrația locală a Municipiului Câmpia Turzii le va demara în curând. În primul rând este vorba despre un proiect de investiții în valoare totală de 2.876.369 de lei, al cărui obiectiv este „Modernizarea

0 comentarii Citeste tot articolul
    Guvernul a aprobat Master-Planul investițiilor în Turism. Mai multe localități din Județul Cluj vor beneficia de finanțări pentru proiecte turistice

Guvernul a aprobat Master-Planul investițiilor în Turism. Mai multe localități din Județul Cluj vor beneficia de finanțări pentru proiecte turistice

Guvernul României a adoptat în ședința de ieri, 4 august 2017, Programul Multianual pentru dezvoltarea investițiilor în turism şi pentru aprobarea criteriilor de eligibilitate a proiectelor de investiţii în turism. Din județul Cluj, doar comunele Băișoara și Chinteni au proiecte cuprinse în lista de investiții care constituie anexa la această hotărâre. Băișoara cu proiectul „Schi în România, stațiunea Băișoara, comuna Băișoara” și Chinteni cu proiectele „Amenajare lac Chinteni, comuna Chinteni”, respectiv

Citeste tot articolul
    Lista investitiilor pe care Primăria Câmpia Turzii le va face cu cei 5,3 milioane lei obtinuti prin PNDL 2

Lista investitiilor pe care Primăria Câmpia Turzii le va face cu cei 5,3 milioane lei obtinuti prin PNDL 2

Primăria Câmpia Turzii a obținut de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapa 2, suma totală de 5.301.244,65 lei. Din acești bani, administrația condusă de Dorin Lojigan urmează să efectueze următoarele investiții: Etajarea imobilului Grădiniței Pinocchio, str. Retezatului, nr. 8, Municipiul Câmpia Turzii, jud. Cluj (1,832,935.00 lei) Modernizarea străzilor Ionel Floasiu, Nicolae Titulescu, – tronson II, Zaharia Stancu-tronson II, Tudor Arghezi-tronson I, Nichita Stănescu (2,761,444.00 lei) Lucrări

Citeste tot articolul
    Administrația locală a reușit atragerea celor mai importante fonduri guvernamentale din istoria Turzii!

Administrația locală a reușit atragerea celor mai importante fonduri guvernamentale din istoria Turzii!

Comunicat de presă Peste 31.000.000 de lei vin la Turda de la Guvern! Actuala administrație a reușit atragerea celor mai importante fonduri guvernamentale din istoria Turzii! Municipiul Turda a primit 31.257.377.60 de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Aceasta este o veste extraordinară și istorică pentru administrația locală, dar și pentru cetățenii Turzii, suma fiind una considerabilă, care

Citeste tot articolul
    Primarul Cristian Matei se ține de cuvânt: peste 31 milioane lei vin în Turda prin PNDL 2!

Primarul Cristian Matei se ține de cuvânt: peste 31 milioane lei vin în Turda prin PNDL 2!

Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) începe implementarea etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), prin care vor primi finanţare toate proiectele eligibile ale administraţiilor publice locale. Astfel, a fost încheiată analiza de specialitate cu privire la alocările de fonduri din cadrul programului şi au fost semnate toate ordinele de finanţare pentru judeţele ţării. „Programul funcționează ca un adevărat parteneriat între nivelul central și local al

Citeste tot articolul
    Investiţii substanţiale ale Consiliului Judeţean Cluj pentru creşterea calităţii serviciilor medicale

Investiţii substanţiale ale Consiliului Judeţean Cluj pentru creşterea calităţii serviciilor medicale

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe a iniţiat un proiect de hotărâre privind nominalizarea sumei de 4.952.000 de lei pe unităţi sanitare şi pe lucrări de reparaţii curente, reparaţii capitale, investiţii şi dotări cu echipamente medicale, proiect ce urmează a fi supus aprobării plenului forului administrativ judeţean. „Ceea ce îmi doresc este ca prin intermediul acestor fonduri pe care le alocăm spitalelor clujene să contribuim substanţial la îmbunătăţirea condiţiilor

Citeste tot articolul
    Belgienii de la Sonaca s-au asociat cu Novae Aerospace România și construiesc încă o fabrică de componente aeronautice lângă Turda

Belgienii de la Sonaca s-au asociat cu Novae Aerospace România și construiesc încă o fabrică de componente aeronautice lângă Turda

A doua fabrică de componente pentru avioane se va construi lângă Turda! Belgienii de la Sonaca s-au asociat cu Novae Aerospace România și construiesc încă o fabrică de componente aeronautice lângă Turda. Investiția inițială propusă se ridică la suma de 18.000.000 Euro, iar oficialii companiei promit că fabrica va fi operațională în acest an! Sonaca Aerospace Transilvania a finalizat constructia noii fabrici de componente de avioane de lângă Turda, localitatea Moldovenesti

Citeste tot articolul
    Împrumuturi de 10 milioane de euro pentru IMM-urile din sectoarele culturale şi creative din România

Împrumuturi de 10 milioane de euro pentru IMM-urile din sectoarele culturale şi creative din România

Libra Internet Bank și Fondul European de Investiții au semnat prima facilitate de garantare pentru IMM-urile din sectoarele culturale și creative din România, acord în urma căruia se vor pune la dispoziție IMM-urilor interesate împrumuturi de 10 milioane de euro. Acordul este susținut prin Mecanismul de garantare pentru sectoarele culturale și creative din cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene.  „În România există potențial creativ” În cadrul conferinței de presă

Citeste tot articolul
    PNDL 2015-2019 a adus investiții de 6.700.000 lei în Municipiul Turda și avem șanse la noi finanțări

PNDL 2015-2019 a adus investiții de 6.700.000 lei în Municipiul Turda și avem șanse la noi finanțări

inTurda.ro a consultat lista cu obiectivele de investiții aprobate spre finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală 2015-2019. Conform acestei liste Municipiul Turda are aprobate, deocamdată, pentru perioada 2015-2019, investiții în valoare totală de 6.711.799,41 lei. 5.719.886 lei au fost aprobați pentru proiectul de investiții „Reabilitare și modernizare străzi în municipiul Turda – 12 străzi”. Mare parte din această sumă a intrat deja în conturile Primăriei. La sfârșitul anului trecut de exemplu

Citeste tot articolul
    Primăria Turda invită entitățile implicate în dezvoltarea locală la o ședință de lucru

Primăria Turda invită entitățile implicate în dezvoltarea locală la o ședință de lucru

Municipiul Turda a anunţat public, prin postarea Fișei de proiect pe website-ul instituției, în perioada 19.10.2016-17.11.2016, intenția depunerii unei cereri de finanţare nerambursabile din Programul Operaţional Regional, Axa 7 – Diversificarea economiilor locale prin dezvoltarea durabilă a turismului, Prioritatea de investiţii 7.1 – Sprijinirea unei creşteri favorabile ocupării forţei de munca, prin dezvoltarea potenţialului endogen ca parte a unei strategii teritoriale pentru anumite zone, care să includă reconversia regiunilor industriale

Citeste tot articolul
    Doru Anca, PRM Turda, despre priorități pentru Turda, Tudor Ștefănie și Cristian Matei

Doru Anca, PRM Turda, despre priorități pentru Turda, Tudor Ștefănie și Cristian Matei

Am fost anuntati ca domnul primar Matei Cristian a avut o intalnire la Bucuresti cu domnul ministru Dancu. Una dintre promisiunile venite din partea guvernului se leaga, printre altele, de constructia unei sali de sport in municipiul nostru. E utila, nu e utila, e ceea ce ne trebuie cu prioritate in acest moment… ramane sa decideti d-voastra dragi turdeni. Din partea PRM organizatia Turda vedem urmatoarele prioritati. 1. INFRASTRUCTURA. a. Centura

Citeste tot articolul
    ZF: Afacerile producătorului de prefabricate ASA CONS Turda au crescut cu 30%

ZF: Afacerile producătorului de prefabricate ASA CONS Turda au crescut cu 30%

Producătorul de prefabricate ASA CONS din Turda, parte a grupului francez Consolis, a realizat în primul semestru o cifră de afaceri de 8 milioane euro, mai mult cu 30% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, susţinută de piaţă, precizează publicația Ziarul Financiar. ASA CONS mizează în acest an pe afaceri totale în valoare de aproximativ 15 milioane de euro. În urmă cu doi ani au fost finalizate operaţiunile de

Citeste tot articolul
    Teren de 12 hectare scos la vânzare prin licitație publică în zona industrială din Turda

Teren de 12 hectare scos la vânzare prin licitație publică în zona industrială din Turda

Un teren de aproximativ 12 ha este scos la vânzare prin licitație pubică de către lichidatorul judiciar. Terenul se află în zona industrială a municipiului Turda, respectiv str. 22 Decembrie 1989, și este perfect pentru un investitor care dorește dezvoltarea unei fabrici sau a unui depozit. Suprafața scoasă la vânzare are 111.979 mp, front stradal de circa 700 m, și posibilitatea de racordare la toate utilitățile. Distanța față de autostradă

Citeste tot articolul
    Capital.ro: Rockefeller negociază atragerea unui mare producător american de componente auto la Turda

Capital.ro: Rockefeller negociază atragerea unui mare producător american de componente auto la Turda

Conform publicației capital.ro, Europa Capital, fondul de investiţii prin intermediul căruia grupul financiar american Rockefeller îşi derulează afacerile imobiliare în Europa, a anunţat că parcul industrial pe care îl are în Turda a fost selectat ca potențială locație pentru mutarea facilităților de producție ale unei companii mari din Statele Unite, cu activitate în industria componentelor auto. Fondul de investiţii nu a vrut să dea nume însă, în luna aprilie ministrul

Citeste tot articolul
    În 11 mai are loc cea mai mare conferință IT în Cluj-Napoca

În 11 mai are loc cea mai mare conferință IT în Cluj-Napoca

Săptămâna viitoare, pe 11 mai, în Cluj-Napoca are loc cea mai mare conferință IT 11 companii investesc în dezvoltarea comunității IT din Cluj-Napoca Cluj-Napoca, 5 mai 2016 DevTalks este un eveniment care reunește developeri și specialiști IT interesați de ultimele trenduri din domeniile Web, Mobile, IoT, Cloud Computing și Big Data. Evenimentul va avea loc în Cluj-Napoca, miercuri, 11 mai, la Liberty Technology Park, unde vor fi prezenți 40 de

Citeste tot articolul

Calculatoare Turda

Service IT

Articole Recente

Calendar

decembrie, 2017
L Ma Mi J V S D
« Noi    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Stiri de azi

Stiri

eClujeanul.ro

Stiri