Primăria Turda angajează jurist


Primăria Municipiului Turda organizează în data de 27 noiembrie 2013, orele 11:00, concurs pentru ocuparea funcţiei publice vacante de consilier juridic I/asistent. Noul post liber presupune angajarea pe o perioadă nedeterminată.
Candidații care vor să participe la concurs trebuie să îndeplinească anumite condiţii specifice. Prima cerință: studii superioare juridice de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă. A doua condiție presupune minim 1 an vechime în specialitatea studiilor. De asemenea cei care doresc angajarea pe acest post trebuie să aibă cunoştinţe de operare PC.
Condiţiile generale de ocupare a postului sunt cele prevăzute în legea 188/1999, republicată (r2), art. 54, iar probele pentru concurs sunt stabilite astfel: proba scrisă se va susţine în data de 27 noiembrie 2013, orele 11:00, iar proba de interviu se va susţine în data de 29 noiembrie 2013, orele 11:00.
Pe site-ul Primăriei Turda (www.primariaturda.ro), puteți găsi lista cu actele necesare la dosar, modalitatea de înscriere la concurs, informaţii suplimentare şi bibliografia necesară.
Sursa: www.primariaturda.ro

