inTurda.ro

La Mulți Ani, România!

La Mulți Ani, România!

La Mulți Ani, România!
decembrie 01
14:22 2013

Astăzi sărbătorim 95 de ani de la momentul istoric petrecut la Alba Iulia, când Adunarea Naţională a adoptat o Rezoluţie prin care s-a consfinţit unirea tuturor românilor din Transilvania, întreg Banatul (cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre) şi Ţara Ungurească (Crişana, Sătmar şi Maramureş) cu România.

1 Decembrie este Ziua Naţională a României, adoptată prin lege după înlăturarea regimului comunist. Ziua de 1 Decembrie 1918 încununează deci lupta românilor transilvăneni pentru Unitate Naţională şi marchează momentul creării României Mari, situându-se în continuarea precedentelor acţiuni unioniste ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918).

Zona Ardealului, de unde și Turda face parte, a jucat un rol important în ceea ce astăzi sărbătorim: o Românie unită, o Românie mai puternică. Spiritul de sărbătoare este parcă puțin diluat, însă ne amintim mereu în prima zi de Decembrie, că suntem români, că avem lupta în sânge și că una dintre valorile care ne-au făcut un neam mare este unitatea. În acest context, nu putem să tânjim mai mult după altceva decât după unitate. Unitate în gândire, unitate în dorința de a progresa, unitate în efortul de a face lucrurile să meargă mai bine. Așa să ne ajute Dumnezeu!

Pentru a exprima cu căldură gândurile noastre, am apelat la opera unuia dintre cei mai mari români care au trăit, Mihai Eminescu:

„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Țara mea de glorii, țara mea de dor?
Brațele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ți mare, mare viitor!
(…)
Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăție
Ca a nopții stele, ca a zilei zori,
Viață în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală și mândrie,
Dulce Românie, asta ți-o doresc!”

La Mulți Ani, România!

 

Echipa www.inturda.ro

Related Articles

Citește articolul precedent:
Proiectul „Turda în imagini”, la debut

Ieri, 29.11.2013, a avut loc prima activitate practică din cadrul proiectului „Turda în Imagini”, inițiat de Fundația Doriana Turda în...

Închide