inTurda.ro

Ați primit și ați dăruit. Moș Nicolae, până la urmă, într-un fel sau în altul, a venit la fiecare dintre voi. Chiar dacă nu v-a adus tot ce v-ați fi dorit voi, totuși, ați primit cel puțin un motiv să zâmbiți, să fiți fericiți, să vă credeți iubiți. La rândul vostru, înduioșați de simplitatea gesturilor și de ceea ce au trezit ele în voi, ați dat mai departe și, așa, ați făcut alți oameni și mai fericiți, satisfăcuți și doar de gândul că, și pentru ei, există cineva acolo, care le vrea binele, care le dorește un surâs micuț arborat pe față.

Ei bine, în vreme ce voi toți făceați schimb de cadouri, în timp ce fiecare-și scotocea prin ghetuțe, alții, mai puțini norocoși, au lucrat. Da, au stat pe ger, în condiții aprige, pe care prea puțini dintre noi le-am putut suporta, și au făcut toată chestia asta să se întâmple. Banii voștri sunt fix pix, pe lângă orele ce comercianții le-au petrecut timp de nopți nedormite și clipe agonizate, pentru ca totul să fie gata, pe data de 6 decembrie, mult așteptata sărbătoare.

În timp ce, ca tot omul prost și fudul, cheltuiam niște bani, care nici măcar nu erau ai mei, pentru care n-am mișcat nici măcar un mușchi, într-o fudulie de nedescris, cu orgoliul cât casa pentru că eram înglodată-n laude și complimente, care mai de care mai false, altul, la doi pași de mine, cu mucii înghețați, dârdâia de frig. Îi clănțăneau dinții-n gură bietului copil de câte ore stătuse afară, în ger, cu niște bote împopoțonate, cu motive de iarnă, pe care le dădea, simbolic, la infamul preț de 1 leu, dom’le. Marile așa-zis doamne, cu dispreț, când l-au văzut, nici nu l-au lăsat să-și strige sloganul pentru a atrage clienți, că déjà l-au și hâșâit, așa cum faci cu niște găini proaste, fără minte, care, de fapt, sunt mult mai reprezentative pentru grupul primelor.

Timid, dârdâind în continuare, copilul, cu tot cu nuielele lui de Moș Nicolae, se retrage, blamat din priviri, doar pentru faptul că, născut de o altă culoare, a avut (ne)șansa de a se îndeletnici cu o slujbă slab remunerată. Toată prostia din mine, nu știu cum, în momentul ăla, când i-am surprins lui priviea, plină de resemnare, s-a dat la o parte și m-am dus la el, evident, cu bani care, nici ăștia, nu erau ai mei. Până la urmă, oricum, tot ajungeam să-l cheltuiesc. Pentru că n-am vrut să fac o scenă, să atrag privirile, m-am dus în calitate de cumpărător. M-am apropiat de el încet și ochii lui m-au blocat. Am înghețat și eu, instant, acolo, alături de el. Știu că, poate, pentru gusturile voastre, revin excesiv de mult și  deranjant la ochii ăștia, însă, pentru mine, ei, într-o milifracțiune de secundă, mi-au transmis mai mult de o mie de cuvinte și m-au transpus instantaneu în stări antagonice, de la o extremă la alta.

Deși pare ciudat, eu, care mereu am ceva de zis, în acel moment, nu am avut cuvintele la mine. Mă simțeam goală, față în față cu un străin. Mi-a fost rușine atunci de mine și de toată gloata din jurul meu. Copilul ăla, pe care-mi venea, nu știu de ce, să-I iau în brațe, mi-a dat o lecție pe care nu am nici acum cuvinte să o povestesc. I-am spus doar ” – De la mine, pentru tine, de . . . Moș Nicolae . . .” S-a uitat bulversat la mine și nu înțelegea. Credea că-mi doresc o botă. Era atât de încurcat, și el, la fel ca mine, încât i-au trebuit câteva moment până să înțeleagă că, într-adevăr, bota respectivă era, de fapt, chiar pentru el. Ochii lui și modul în care au scânteiau  m-au mișcat profund, de aceea m-am și hotărât să aștern aici această întâmplare, să o am, la îndemână, pentru a o reciti atunci când voi avea eu nevoie.

Așadar, dragilor, nu știu ce ați primit voi, cu ce vă lăudați, ce vă pregătiți deja să-i cereți lui Moș Crăciun, ăla de va veni, dar eu, încă de ieri, am primit un cadou mai mult decât sperat: cel mai sincer zâmbet luminous, larg și plin de omenie care mi-a fost dat mie vreodată să-l văz.

sursă: safimcopii.wordpress.com