inTurda.ro

Greva transportatorilor rutieri de mărfuri și la Turda!

Greva transportatorilor rutieri de mărfuri și la Turda!

Greva transportatorilor rutieri de mărfuri și la Turda!
decembrie 09
13:12 2013

Transportantorii au intrat în grevă în aceasta dimineață. Nemulţumiţi de majorarea accizei cu 7 eurocenţi la carburanţi, şoferii a peste 86.000 de camioane vor rămâne pe loc în peste 16 orașe.

”Peste 86.000 de camioane vor rămâne pe loc la nivelul întregii ţări, acţiunea urmând să continue pe termen nelimitat”, a afirmat Augustin Hagiu, preşedintele Confederaţiei Naţionale Rutiere.

Iată mai jos un video surprins la intrarea în Turda, pe varianta din spre Alba in jurul orei 13.00 :


Transportatorii rutieri de mărfuri reclamă că măsurile luate de Guvern în ultima perioadă, printre care şi majorarea accizei la benzină, vor duce la scumpire a carburanţilor. Toate acestea vor avea efecte negative asupra activităţii din domeniul transporturilor.

„Transportatorii autohtoni nu pot înţelege şi nici nu pot accepta explicaţiile lipsite de logică prin care Guvernul încearcă să justifice abuzul comis. Astfel, amortizarea celor şapte eurocenţi prin presupusele predicţii privind scăderea cotaţiei internaţionale a barilului este o aberaţie şi un non-sens, atâta timp cât, într-o asemenea situaţie, în ţările europene preţul carburanţilor va fi mai mic decât în România, fapt ce aruncă şi mai mult transportatorii români în afara competiţiei din piaţa europeană şi regională”, se precizează în comunicatul Confederaţiei Naţionale Rutiere transmis presei.

Chiar şi ministrul delegat pentru buget a anunţat că bugetul pe 2014 se putea face şi fără majorarea accizei.

„Se putea face, cu un deficit mai mare sau cu alte măsuri care să compenseze creșterea accizei. Acciza a făcut parte dintr-un pachet mai mare, negociat cu partenerii internaționali. Înlocuirea accizei, amânarea accizei, orice astfel de variantă trebuie să fie compensată de o altă măsură. Fie pe partea de tăiere de cheltuieli, fie pe partea de venituri din altă măsură pe venituri. Situația în care ar crește deficitul nu este o situație acceptabilă. O măsură care a fost pe masă, nu la solicitarea părții române, a fost creșterea cotei unice de la 16% la 18%”, a afirmat acesta.

Greva trasportatorilor rutieri

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Cum să previn răceala și gripa!?

A venit iarna, a venit frigul, deci e important să luăm câteva măsuri de precauție pentru a evita răcelile și...

Închide