Deputatul turdean Mircea Irimie a votat împotriva Legii Minelor!




Comunicat de presă:
Deputatul PC Mircea Irimie, NU a votat propunerea legislativă de modificare a Legii Minelor 85/2003, supusă votului în data de 10.12.2013, în plenul Camerei Deputaţilor.
“Poziţia mea faţă de proiectul minier Roşia Montana, a fost facută publică încă din vara acestui an, când alături de colegi parlamentari ai Partidului Conservator, am avut prima initiativă de deplasare la Roşia Montana, în scopul informării şi documentării asupra tuturor aspectelor (economic, social, de mediu, patrimoniu cultural şi istoric, etc) legat de proiectul minier de la Roşia Montana.
Concluziile au fost date publicităţii prin declaraţii politice şi conferinţe de presă susţinute în Parlamentul României şi apariţii televizate pe posturile naţionale şi locale de televiziune.
Votul negativ dat în plenul Camerei Deputaţilor a fost o reconfirmare a credinţei că modificarea Legii Minelor 85/2003, nu este în interesul statului român şi al poporului român şi a fost conform cu propria-mi conştiinţă şi cu conştiinţa milioanelor de români care au susţinut această cauză. ”










