inTurda.ro

Potaissa Turda termină anul 2013 neînvinsă!

Potaissa Turda termină anul 2013 neînvinsă!

Potaissa Turda termină anul 2013 neînvinsă!
decembrie 14
13:51 2013

Vineri, 13.12.2013, Potaissa Turda a reușit din nou sa încânte publicul turdean având o prestație extraordinară în meciul disputat împotriva celor de la Steaua București.

Prima parte a jocului a fost mai echilibrată, nici una dintre echipe nereușind să se desprindă clar de adversar printr-o diferență mai mare de goluri, oaspeții reușind să intre la cabine cu un avantaj de un gol.

A doua parte a jocului a arătat cu totul altfel, Potaissa reușind să întoarcă scorul de pe tabelă, conducând cu 4 goluri (19-15) după doar 5 minute de la reluarea  jocului. Bucureștenii au reușit să revină în joc, scorul fiind egal (20-20). În finalul partidei Potaissa a revenit în forță atât în aparare cât și în atac reușind să se impună la final cu scorul de 29-24!

Potaissa Turda a avut parte și de un public extraordinar care și-a susținut foarte bine favoriții în momentele grele ale jocului reușind să le transmită jucătorilor curaj.

AHC Potaissa Turda rămâne pe locul 2 în clasamentul Ligii Naționale de Handbal Masculin, fiind la egalitate cu liderul HCM Constanța (35 puncte), diferența fiind făcută doar de golaveraj.

Handbaliștii turdeni intră într-o vacanță meritată din plin, până în data de 26 Ianuarie, atunci când campionatul se va relua.

Click aici pentru o galerie foto superbă realizată de ReportajeRusu.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Orășelul copiilor s-a deschis oficial

Sâmbătă, 14 decembrie 2013, ora 12.00 în centrul municipiului, a avut loc deschiderea oficială a Orăşelului Copiilor.  Vezi mai jos...

Închide