Salina inclusă printre destinaţiile incredibile de călătorie


Salina orasului nostru a fost inclusă printre cele „25 de destinaţii incredibile de călătorie despre care nu ştiai că există”, potrivit unui clasament realizat de Business Insider.
„Intraţi în Salina Turda, o mină de sare din Transilvania, România, care este o atracţie turistică populară din anii ’90. Datând încă din secolul al XVII-lea, mina era acum în interior chiar şi un carusel amfiteatru”, scriu ziariştii de la Business Insider.
Mina de sare de la Turda se numără printre locurile turistice incredibile din Hawaii, Filipine, Polonia, China sau Norvegia.
Salina de la Turda este cea mai mare atracţie a judeţului Cluj.
Salina era folosită drept depozit de brânzeturi pe vremea comunismului, fiind redeschisă în scop turistic în 1992. A fost modernizată începând cu 2008, iar investiţiile au fost de aproape şase milioane de euro, în mare parte din fonduri europene, timp de doi ani. În prezent, salina de la Turda e un adevărat muzeu de istorie a mineritului în sare, împletind istorie şi legendă.

