Povestea prințesei Franziska, de la Muzeul de Istorie Turda
Muzeul de Istorie din Turda este adăpostit de cel mai important edificiu civil al Turdei medievale, Palatul Voievodal. Acest obiectiv turistic nu este suficient de mult promovat, însă credem că muzeul merită cu prisosință o „buclă”, înspre, sau dinspre, Salina Turda, principalul obiectiv turistic al orașului.
Vedeta muzeului este „prințesa Franziska”, o aristocrată gepidă, al cărei mormânt a fost descoperit în termele castrului Potaissa. Numele i-a fost plus în glumă de arheologul clujean Mihai Bărbulescu, cel care a descoperit-o în 1996, ca aluzie la sorgintea sa germanică.
Scheletul prințesei este acum acoperit de o vitrină transparentă, care sticlește în lumina spoturilor de la moderna amenajare muzeală. Oasele sunt înconjurate de bijuterii și alte obiecte de valoare care au însoțit-o pe aristocrata germanică în mormânt. „Gepizii au ocupat zona castrului, care era deja ruinat. Erau atrași de construcțiile romane impunătoare, cum erau termele de la Potaissa, a căror funcțiune însă nu o înțelegeau”, spune muzeograful Dragoș Trif. Așa se explică stabilirea unei reședințe aristocratice în fostele băi romane și, mai mult decât atât, îngroparea „prințesei Franziska” exact într-o… latrină a termelor.
„Au găsit acest loc gata săpat în podea, excrementele dispăruseră cu mult timp înainte, deci nu putea fi vorba să-și dea seama despre ce funcțiuni avusese fosa, și s-au gândit probabil să profite de acest spațiu și să așeze aici corpul defunctei”, adaugă muzeograful. Pe scurt, o lecție despre ce poate înseamna ironia sorții: rudele au vrut să îi ofere Franziskăi toate onorurile unor funeralii aristocratice, dar din neștiință au îngropat-o într-o latrină!
Povestea descoperirii Franziskăi, spusă cu lux de amănunte pe panouri frumos ilustrate, se găsește pe pereții care înconjoară vitrina în care se află osemintele prințesei. În 1996, când a fost descoperit, a fost cel mai bogat mormânt de femeie gepidă găsit pe teritoriul României.Mormântul datează din a doua jumătate a anilor 500, când un regat gepid își stabilise centrul de putere în zona Clujului de azi. Aristocrata, de înălțime mică, circa 1,5 metri, a murit la vârsta de aproximativ 35 de ani, a avut parte de mai multe nașteri și nu era obișnuită cu munca fizică.
Inventarul mormântului conține cercei de aur împodobiţi cu almandine, fibule mari din argint şi numeroase mărgele mici din pastă de sticlă şi coral, din broderia veşmântului, o cataramă mare din argint, aur şi almandine, precum şi mărgele de chihlimbar, alte două catarame din argint, pentru încălţări, o oglindă metalică şi un pieptene din os.
Franziska nu este însă decât una dintre atracțiile muzeului turdean. Vizitarea acestuia începe, de fapt, cu sălile pentru expoziții temporare, unde acum este găzduită o colecție privată de obiecte și unelte vechi, care ajută la reconstituirea ocupațiilor tradiționale de pe Valea Arieșului. Vizita continuă cu lapidariul muzeului, amplasat la subsol, care adăpostește o colecție valoroasă de monumente funerare romane de pe raza orașului și castrului Potaissa. Printre altele, se găsește aici o stelă funerară pe care e reprezentată o scenă a banchetului funebru, având în prim-plan busturile a patru bărbaţi îmbrăcaţi în tunici.
Muzeul de Istorie Turda
Urmează ascensiunea pe o casă a scărilor acoperită cu sticlă, până la etajul I al Palatului Princiar, și apoi încăperea care găzduiește impresionantul (3×4 metri) tablou „Dieta de la Turda”, o capodoperă din 1896 semnată de Körösfői-Kriesch Aladár, care îl are în centru pe reformatorul David Francisc, în timpul celebrei diete din 1568, care a adoptat, pentru prima dată în Europa, un edict de toleranță religioasă.
Tabloul „Dieta de la Turda”
Pe traseul vizitei în muzeu urmează un hol cu mobilier neo-rococo și un pian venerabil, realizat de un furnizor al curții imperiale de la Viena. Apoi, e rândul încăperii unde se află Franziska, după care urmează o încăpere dedicată istoriei medievale a Turdei. Printre „piesele de rezistență” ale acesteia se numără un vas ceramic din 1722 – lucrare „de diplomă” a unei calfe.
La final, un spațiu pentru fruntașii din generația Memorandumului și cea a Unirii din oraș, cu un accent pe ilustra familie Rațiu. În centrul acestei din urmă camere se găsește biroul dr. Ioan Raţiu. Valoarea acestuia este dată nu atât de latura artistică, cât mai ales de ceea ce reprezintă pentru istoria locală. Piesa se află în colecţie încă de la înfiinţarea muzeului, în anul 1951.
