inTurda.ro

Salvarea produselor tradiţionale româneşti

Salvarea produselor tradiţionale româneşti

Salvarea produselor tradiţionale româneşti
martie 19
07:36 2014

 

Parlamentul României

Camera Deputaţilor

Grupul Parlamentar al Partidului Conservator

 

                                                18-03-2014

 

 

DECLARAŢIE POLITICĂ

Salvarea produselor tradiţionale româneşti

 

Directiva dată de Uniunea Europeană a ajutat la salvarea unui aliment tradiţional 100% românesc. Micul, sau mititelul, aşa cum mai este el denumit în popor, este cel mai popular produs existent în România. Cu o tradiţie de peste 100 de ani acest produs şi-a câştigat popularitatea pe grătarul românilor chiar dacă istoria ne relatează că el a luat naştere dintr-o greşeală.

Legenda spune că acest preparat numit „mici”, a luat naştere pe Strada Covaci din Centru Istoric al Capitalei. Pe această stradă a existat un restaurant foarte renumit în acea vreme. Istoria spune că într-una din zilele aglomerate, bucătarul acestui restaurant a rămas fără maţe pentru cârnaţii mari, cel mai consumat produs în acel loc. Inventiv înăscut, bucătarul, a venit cu un nou preparat. La carnea deja pregătită a mai adăugat câteva condimente şi a aşezat-o direct pe grătar. În acest fel a luat naştere unul dintre delicatesele culinare ale bucătăriei româneşti, vestiţii “mici”.

Datele statistice demonstrează că românii consumă în medie 22.000 de tone de carne de mici. Însă din toată această cantitate 70-80% este vândută pe piaţa neagră. Cu un număr de aproximativ 297 de voturi obţinute în Comitetul Permanent pentru Lanţul Alimentar şi Sănătatea Animalelor (SCFCAH) permiţând utilizarea bicarbonatului de sodiu în prepararea micilor, micii româneşti vor putea fi comercializaţi şi pe piaţa Uniunii Europene.

Ministrul Agriculturii a susţinut că specificităţile culturale, tradiţionale şi, de ce nu, culinare ale fiecărui stat membru nu trebuie pierdute în procesul legitim de uniformizare a valorilor europene.

În România, producătorii de mici au o piață de 50 de milioane de euro pe an, iar ridicarea exporturilor ar putea să le aducă beneficii substanțiale, nu doar din statele în care există mari comunități de români, ci și din alte țări în care bucătăria balcanică are succes.

Vă mulţumesc,

                                       Deputat Micea-Vicenţiu IRIMIE

                                                              Colegiul 8, Cluj-Napoca

 

Related Articles

Citește articolul precedent:
Salvarea pădurilor şi replantarea zonelor defrişate abuziv

DECLARAŢIE POLITICĂ Salvarea pădurilor şi replantarea zonelor defrişate abuziv   Codrul-i frate cu românul, aşa spune o zicală a poporului...

Închide