inTurda.ro

Astăzi este ziua de naștere a Principesei Margareta a României

Astăzi este ziua de naștere a Principesei Margareta a României

Astăzi este ziua de naștere a Principesei Margareta a României
martie 27
09:38 2014

Sărbătorim astăzi ziua de naștere a Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României. LA MULȚI ANI!

Principesa Margareta împlineşte astăzi 65 de ani.

Alteţa Sa Regală Margareta, Principesă Moştenitoare a României, Principesă de Hohenzollern (n. 26 martie 1949, Lausanne, Elveţia), este cea mai în vârstă fiică a Regelui Mihai I al României, Prinţ de Hohenzollern, şi a soţiei sale, Regina Ana de Bourbon-Parma. Este a 82-a pe linia succesorală a tronului britanic. Regele Mihai a numit-o drept succesoare la conducerea Casei Regale de Hohenzollern-Sigmaringen în 1997. Nu are copii. Succesoarea sa la şefia Casei Regale este sora ei, Principesa Elena a României. Potrivit ultimei Constituţii regale democratice, cea din 1923, care stabilea succesiunea după legea salică, Principesa Margareta şi surorile sale nu pot succede la tronul României.

La 30 decembrie, 2007 Regele Mihai a desemnat-o pe Principesa Margareta drept moştenitoare a tronului cu titlurile de „Principesa Moştenitoare a României” şi de „Custode al Coroanei României„, printr-un act care, în timpul formei de guvernământ republicane şi în absenţa aprobării Parlamentului Regatului României, are o însemnatate eminamente simbolică. Cu aceeaşi ocazie, Regele Mihai a cerut instituţiei Parlamentului ca, în cazul în care naţiunea româna şi legislativul vor considera potrivită restaurarea monarhiei, să renunţe din acel moment la aplicarea legii salice de succesiune.

Viaţa privată

S-a căsătorit pe 21 septembrie 1996 la Lausanne cu Radu Duda, cunoscut din 2007 ca „ASR Principe al României”, iar din 1999 şi ca „Principe de Hohenzollern-Veringen”, viitor „Principe Consort al României”, şi care, începând din 1999, o reprezintă în public pe Principesă şi pe întreg restul familiei regale de Hohenzollern, cel mai adesea singur. În tinereţea ei la Universitatea din Edinburgh, Principesa Margareta a avut o relaţie cu Gordon Brown, liderul Partidului Laburist britanic, pe care nu a încetat să-l iubească, deşi l-a părăsit: „A fost o poveste de iubire puternică. N-am încetat niciodată să-l iubesc, însă într-o zi nu mi s-a mai părut potrivită, era politică, politică, politică, iar eu aveam nevoie de grijă”.

Educaţie şi activitate

După absolvirea Universităţii din Edinburgh, a lucrat într-un număr de universităţi britanice, specializându-se în sociologie medicală şi politici de sănătate publică, ulterior participând într-un program de cercetare coordonat de Organizaţia Mondială a Sănătaţii, concentrat pe elaborarea de recomandări de politici de sănătate şi proiecte de sănătate preventivă. În 1983 s-a mutat la Roma şi s-a alăturat Organizaţiei de Alimente şi Agricultură a ONU, unde, ca membră a echipei proiectului Zilei Mondiale a Alimentelor, a lucrat la o campanie de promovare în masă a programelor de agricultură, nutriţie şi eradicare a sărăciei. Trei ani mai târziu s-a alăturat Fondului Internaţional de Dezvoltare a Agriculturii. În toamna lui 1989 şi-a abandonat cariera la ONU şi s-a mutat la Geneva să lucreze împreună cu tatăl ei, devotându-se în întregime muncii de caritate pentru România. În 1990 împreună cu MS Regele Mihai, ASR Principesa Margareta pune bazele Fundaţiei Principesa Margareta a României.

Fundaţia Principesa Margareta a României este o organizaţie neguvernamentală, apolitică şi non profit. În prezent activă în 6 ţări (România, Marea Britanie, Elveţia, Franţa, Belgia şi SUA), Fundaţia dezvoltă şi susţine programe care:

* imbunătăţesc condiţiile de viaţă ale copiilor, tinerilor, familiilor şi vârstnicilor aflaţi în dificultate,
* stimuleaza solidaritatea între generaţii şi creează o punte de comunicare între copii, tineri şi vârstnici,
* contribuie la creşterea capacităţii instituţionale a organizaţiilor şi instituţiilor care lucrează cu copii şi vârstnici,
* cultivă creativitatea şi talentul local.

Toate cele 6 birouri ale Fundaţiei – independente din punct de vedere legal – işi coordonează activitatea şi colaborează cu scopul de a mobiliza cât mai multe resurse în sprijinul beneficiarilor din România.

Activitatea principală a birourilor din Geneva, Londra, Paris, Bruxelles şi New York constă în crearea de parteneriate locale şi atragerea de fonduri pentru proiectele implementate în România, prin intermediul cererilor de finanţare şi a evenimentelor de fundraising.

În decursul existenţei, Fundaţia Principesa Margareta a României a atras peste 5 milioane de Euro, bani prin care a contribuit la dezvoltarea societăţii civile din România.

Titluri, Rang si onoruri

* 26 martie 1949 – 31 Decembrie 2007: Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa a României, Principesă de Hohenzollern
* 31 Decembrie 2007 – prezent: Alteţa Sa Regală Margareta, Principesa Moştenitoare a României, Principesă de Hohenzollern, Custode al Coroanei României

Related Articles

Citește articolul precedent:
VIDEO: Sunt manierați băieții? Ce părere au fetele.

Asociația „Agape” a realizat un material video care prezintă părerea fetelor despre So tiny the lioresal S Good iron this...

Închide