inTurda.ro

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Turda marchează „Ziua Europeană a Limbilor”

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Turda marchează „Ziua Europeană a Limbilor”

Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” Turda marchează „Ziua Europeană a Limbilor”
septembrie 27
09:37 2014

 

Din anul 2001, la iniţiativa Consiliului Europei de la Strasbourg, se sărbătoreşte anual, în 26 septembrie, Ziua Europeană a Limbilor, o zi care ne reaminteşte cât este de important pentru fiecare cetăţean al Europei să cunoască una sau mai multe limbi străine. Există foarte multe ocazii de a studia sau de a munci într-o altă ţară europeană, dar, de foarte multe ori, lipsa cunoaşterii limbii ţării respective devine o piedică în faţa realizării acestui deziderat.

Niciodată nu e prea târziu să înveţi o limbă straină! Chiar dacă ştii doar câteva cuvinte în limba ţării pe care îţi propui sa o vizitezi în vacanţă, acest lucru îţi va da posibilitatea să îţi faci prieteni, să stabileşti contacte, să cunoşti mai multe. În plus, învăţarea unei limbi străine este un mijloc de a înlătura barierele culturale şi interumane.

Ziua europeană a limbilor a fost marcată la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” printr-o activitate mixtă, limba engleză-informatică, cu tema How Do People Express Their Feelings, coordonată de doamnele profesor de limba engleză şi TIC, Loredana Pap şi Olga Rişcău.

Elevii clasei a VII-a A, împărţiţi pe grupe de câte 4 au căutat pe Internet câte 3 cuvinte care exprimă bucuria şi tristeţea, în diferite limbi europene, apoi au realizat cate un poster ilustrativ pentru tema respectivă.

Emoţiile au crescut la propriu, când fiecare grupă a prezentat rezultatele obţinute, cât şi posterele, în faţa unui juriu format din colegi şi cele două cadre didactice coordonatoare, care au făcut aprecieri asupra lucrărilor.

Cele mai reuşite postere şi prezentări au fost evidenţiate de juriu, la final. Activitatea s-a încheiat cu o masa rotundă pe tema importanţei cunoaşterii limbilor străine.

 

Prof. Dr. Adel Szabó

 

Related Articles

Citește articolul precedent:
Noul Consiliu de Administrație de la Salina Turda funcționează în mod legal

Oficiul Național Registrul Comerțului a confirmat înscrierea noilor membri ai Consiliului de Administrație de la SC Turda Salina Durgău SA....

Închide