inTurda.ro

O tânără din Turda vrea să publice romane în „zig-zag”

O tânără din Turda vrea să publice romane în „zig-zag”

O tânără din Turda vrea să publice romane în „zig-zag”
octombrie 06
09:59 2014

„Convergent” este o serie de romane ce depășește granițele unei creații convenționale, bazându-se pe un nou fel de a spune o poveste. Fiecare roman din această serie poate fi autonom însă, ca niște piese de puzzle, aceste romane se îmbină formând împreună o imagine de ansamblu ce spune o poveste mai amplă. Proiectul acesta are posibilitatea de a schimba fața literaturii române, propunând un nou fel de narațiune ce se folosește de mai multe mijloace de expresie.

Totul depinde însă de găsirea resurselor financiare necesare pentru publicarea acestui roman. Dacă doriți să vă implicați, o puteți face folosind următorul link: http://crestemidei.ro/Convergent?locale=ro

zigzag

„Convergent” este un proiect la care Oana și Maria Heller lucrează împreună. Romanele din această serie se succed în zig-zag între cele două scriitoare: un roman de Oana Heller fiind urmat de unul de Maria Heller și tot așa. Pe lângă seria de romane, proiectul „Convergent” include în aceași fir narativ mai multe povești ce se conturează în forma unor benzi desenate.

Printre caracteristice cele mai inedite ale acestor romane este faptul că poveștile oferă o serie de variabile: citind, la un moment dat în roman apare o portiță care duce cititorul către o bifurcație – de acolo acțiunea se desparte în două variabile. Această bifurcație este marcată de către o ilustrație, apoi romanul se continuă cu una dintre variabile, iar a doua variabilă este, de cele mai multe ori, dezvoltată într-o bandă desenată. Ilustrațiile, benzile desenate și întreaga latură artistică a proiectului este creată exclusiv de către autoarele romanelor.

Fiecare roman din această serie este scris din mai multe perspective narative, oferind o paletă întreagă de personaje care completează povestea cu propria lor viziune subiectivă asupra realității în care trăiesc. Romanele au o factură pronunțat realistă, aducând în discuție teme contemporane și subiecte prea puțin abordate în literatura românească. Pluriperspectivismul este unul dintre aspectele cheie ale acestei serii – personajele au mărturii subiective și contradictorii dând întregii povești rotunjime și transpareță.Diversitatea personajelor naratoare și profunzimea cu care fiecare personaj este tratat dă întregii povești o complexitate ce caracterizează această serie de romane.

maria oana heller

Întrucât primul roman din serie, „La început a fost minciuna”, este deja publicat, acest proiect este deja demarat, iar în curând va apărea și prima bandă desenată. În urma acestei campanii dorim să ne continuăm proiectul și sperăm ca prin ajutorul vostru vom reuși să finanțăm publicarea romanului „Fața în palme”, al doilea din această serie. Cei 7.000 RON vor fi utilizati pentru tipărirea unui număr de 200 de exemplare ale romanului și pentru realizarea ilustrațiilor și a tuturor materialelor promoționale oferite ca recompense.

„Fața în palme” este un roman psihologic a cărui temă centrală este abuzul și care se concentrează pe sentimentul incompatibilității cu care se confruntă personajele. Fiecare personaj pare a fi dislocat din lumea romanului și forțat să trăiască într-o realitate paralelă cu a celorlalți. Personajul principal se luptă cu rănile psihologice ale abuzului cu care a fost marcat, încercând să nege aceste influențe care-i stigmatizează întreaga fire. Tema romanului aduce în lumină o problemă foarte complexă și grea, în general foarte prost înțeleasă de către societate; un subiect incomod în fața căruia nimeni nu dorește să-și asume responsabilitatea de a-l reprezenta.

Atât victima cât și agresorul sunt personaje naratoare ale romanului, iar prin ochii lor, cititorul poate să privească întreaga poveste dincolo de prejudecățile cu care aceste persoane sunt percepute în lumea de zi cu zi. Abuzul abordat în „Fața în palme” este unul coroziv și traumatizant care-și extinde rădăcinile adânc în mintea victimei, otrăvindu-i percepția despre lumea înconjurătoare și despre propria persoană. Relația abuzivă din acest roman se extinde pe mai mulți ani, trecând prin stadii de negare și furie, acceptare și renunțare, ilustrând cât de multi-fațetată și complexă este o relație de acest fel.

Considerăm că acest subiect ar trebui adus la lumină pentru a trage un semnal de alarmă asupra lucrurilor care, deși sunt ignorate și reduse la tăcere, se întâmplă în jurul nostru în fiecare zi. Din cauza acestei ignorațe generale, aceste probleme rămân nerezolvate, netratate, agresorii rămân nepedepsiți iar victimele sunt cele care au cel mai mult de suferit de pe urma prejudecăților și miturilor care circulă în legătură cu acest subiect.

Așadar, pe lângă inovațiile de natură literară aduse de către proiectul nostru, acest roman în parte are și un rol informativ asupra unui subiect puțin dezbătut ce necesită mai multă atenție. Avem nevoie de susținerea voastră pentru a ne continua proiectul. Fiți alături de noi și ajutați-ne să schimbăm în bine felul în care sunt spuse poveștile în literatura românească contemporană.

Puteți citi un fragment din „Fața în palme” aici .

Pentru mai multe informații puteți urmări pagina de facebook a romanului Fața în palme sau pe cea a proiectului Convergent.

 

Pentru ilustrații și desene ale personajelor realizate de Oana și Maria Heller ne puteți da follow pe tumblr, unde avem o pagină dedicată personajelor noastre.

 

*Dacă acest proiect va fi finanțat, romanul se va tipări în Ianuarie 2015, iar recompensele vor fi livrate în termen de maxim 60 de zile de la încheierea campaniei. Romanul nu va fi tipărit decât dacă proiectul se finanțează. 

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
Cursuri gratuite pentru grupuri vulnerabile: ospătar, patiser, camerist, frizer, operare PC și altele

Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolică Cluj-Napoca, implementează proiectul Componente Originale pentru Promovarea Egalităţii de Şanse pe Piaţa Muncii şi Dezvoltarea Resurselor Umane...

Închide