inTurda.ro

Mesajul domnului primar cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati

Mesajul domnului primar cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati

Mesajul domnului primar cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati
decembrie 03
10:20 2014

Mesajul domnului primar cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati

Mesajul domnului primar, Tudor Stefanie, cu ocazia Zilei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati

”Astăzi, 3 decembrie, în întreaga lume este celebrată Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi. Consider că este un bun prilej şi mai ales o oportunitate pentru a fi solidari cu cei vulnerabili, pentru a încerca să îi înţelegem, să ne asumăm efortul de a îi sprijini să îşi construiască o viaţă fără bariere. Principalul obiectiv al acestei zile este promovarea înţelegerii dizabilităţii şi mobilizarea tuturor pentru asigurarea unei vieţi demne, egale din punct de vedere al drepturilor şi a bunăstării persoanelor cu dizabilităţi.

Chiar dacă sunt diferiţi, ei nu au nevoie de mila semenilor, au nevoie de recunoaşterea lor ca membri cu drepturi depline în viaţa social-economică. Pentru aceasta este absolut necesară implicarea societăţii civile în întreaga activitate desfăşurată de specialişti, prin asumarea unui rol activ în împiedecarea discriminării pe criterii de dizabilitate.

Din păcate, copiii sunt cel mai grav afectaţi de această discriminare. Ei nu ȋnţeleg faptul că sunt diferiţi de marea majoritate a populaţiei. Nu pot să ţină pasul cu cei de vȃrsta lor, ȋnţeleg mai greu şi se exprimă mai greu. Pentru a-i ajuta pe aceşti copii, dar şi pe adulţii cu probleme, e nevoie de un efort comun, de o strategie de sensibilizare cu privire la vulnerabilităţile acestor micuţi.

Să facem în aşa fel încât să le facilităm integrarea ȋn societate. De aceea, aşa cum am spus şi cu alte ocazii, nu sunteţi singuri. Uşa primarului este întotdeauna deschisă pentru voi!”

Related Articles

Citește articolul precedent:
Ședința extraordinară a CL Turda, vineri, 5 Decembrie 2014

ORDINEA DE ZI A ŞEDINŢEI EXTRAORDINARE A CONSILIULUI LOCAL al MUNICIPIULUI TURDA DIN   DATA   DE    05 DECEMBRIE 2014 - ORA 10,00 ...

Închide