Fundația Doriana vinde decorațiuni de Crăciun pentru a face cadouri oamenilor internați la Spitalul Turda




Unul dintre standurile de la Târgul Meșteșugarilor, ediția specială de Crăciun, organizat de Primăria Turda, va aparține tinerilor voluntari de la Fundația Doriana Turda.
Aceștia au făcut decorațiuni handmade și le vor vinde în schimnul unor donații. Banii strânși se vor adăuga fondurilor proprii și apoi se vor materializa în cadouri care vor fi oferite oamenilor internați în Spitalul Municipal Turda în aceste zile de sărbătoare.
„Ne-am gândit să facem o mică bucurie persoanelor care nu se pot bucura de aceste sărbători acasă, în familie, așa cum se obișnuiește de Crăciun. O să facem câteva cadouri, o să-i colindăm și o să încercăm să le aducem cel puțin un zâmbet pe față și sentimentul că s-a gândit și la ei cineva. Așteptăm turdenii să vină să vadă ce decorațiuni am realizat și să doneze bani în schimbul lor. Pentru cei care nu doresc să cumpere produse handmade, îi așteptăm la o poveste și un pahar de ceai cald.” – Brenda Ognean, coordonator proiecte Fundația Doriana Turda.
Haideți să sprijinim această acțiune umanitară! Să ne prezentăm și să donăm. Dacă am fi noi cei internați la spital, cu siguranță ne-ar bucura un astfel de gest!










