inTurda.ro

Amenințări de la Ministerul Trasporturilor pentru șoferii care circulă fără rovinietă

Amenințări de la Ministerul Trasporturilor pentru șoferii care circulă fără rovinietă

Amenințări de la Ministerul Trasporturilor pentru șoferii care circulă fără rovinietă
ianuarie 15
08:51 2015

Ministerul Transporturilor a pus gând rău șoferilor, indiferent de naționalitate. Aceștia vor fi monitorizați atent dacă circulă pe drumurile naționale fără să achite rovinieta.

Ministrul Transporturilor Ioan Rus a precizat, pentru capital.ro,  ca în acest an vor fi luate măsuri suplimentare în ceea ce privește monitorizarea șoferilor care circulă pe drumurile naționale sau pe autostrăzi fără să dețină rovinietă.

„Ce se va aduna de la acciza de la motorină suplimentar, ce se va aduna de la rovinietă – unde vom lua măsuri în acest an ca fiecare cetăţean român, şi nu numai, să-şi cumpere rovinietă- mai putem socoti să ajungem de la un miliard la aproape două miliarde de lei pe an suplimentar faţă de ce avem în buget”, a declarat ministrul Ioan Rus, la cu ocazia prezentării priorităților din infrastructura rutieră, eveniment la care au participat premierul Victor Ponta, ministrul finanțelor, Darius Vâlcov, și ministrul fondurilor europene, Eugen Teodorovici.

Rus a menționat că vor fi luate măsuri și în ceea ce privește autovehiculele înmatriculate în străinătate.

Noi puncte de monitorizare a rovinietei

În urmă cu o lună, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că a pus în funcţiune 18 noi puncte fixe de control a valabilităţii rovinietei, avertizând că zonele unde sunt acestea amplasate nu vor putea fi evitate.

Până la instalarea celor 18 noi puncte, controlul valabilităţii rovinietei se realiza prin intermediul a 33 puncte fixe de control, 14 puncte mobile de control şi prin intermediul personalului IGPR, ISCTR şi CNADNR SA (în punctele de trecere a frontierelor), cu drept de verificare a deţinerii rovinietei valabile.

Potrivit comunicatului CNADNR, punctele de control puse în funcţiune în luna decembrie, sunt amplasate în zone în care acestea nu pot fi evitate de către conducătorii auto. „Aceste puncte de control fac parte din sistemul informatic deţinut de CNADNR , sistem care permite emiterea rovinietelor atât prin punctele de lucru ale Distribuitorilor autorizaţi de CNADNR SA, cât şi prin intermediul SMS (pentru utilizatorii români şi doar pentru perioada minimă de valabilitate pentru fiecare categorie de vehicul în parte), dar şi pentru descurajarea utilizatorilor reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi de a circula fără a deţine rovinietă valabilă”, se menționa în comunicat.

Mai mult, compania a anunțat că în 2015 are în intenție să pună în funcţiune încă 23 puncte de control a valabilităţii rovinietei. Astfel, „prin intermediul tuturor acestor mijloace de control, CNADNR SA va acoperi în mare parte reţeaua de drumuri naţionale şi autostrăzi, în acest mod devenind aproape imposibilă circulaţia vehiculelor fără rovinietă valabilă”, se arată în sursa citată.

Cum funcționează sistemul

Mai întâi, numărul de înmatriculare este fotografiat. Informația este trimisă într-o fracțiune de secundă într-un centru de calcul, unde un operator confirmă că numărul înregistrat automat este corect. Apoi sistemul verifică dacă șoferul și-a plătit taxa de drum. Dacă nu, va primi amenda în plic.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Cum se calculează în 2015 indemnizația pentru creșterea copilului

Legea stabileste ca parintii pot beneficia, la cerere, de concediu pentru cresterea copilului si de o indemnizatie lunara aferenta in...

Închide