inTurda.ro

Mihai Seplecan a facut plangere penala impotriva premierului Victor Ponta

Mihai Seplecan a facut plangere penala impotriva premierului Victor Ponta

Mihai Seplecan a facut plangere penala impotriva premierului Victor Ponta
ianuarie 20
15:32 2015

In cadrul sedintei care a avut loc Vineri, 16.01.2015, organizatia PNL Cluj l-au ales lider de grup in Consililul Judetean Cluj pe domnul Mihai Seplecan. Printre cei care au participat la sedinta se numara, Daniel Buda, Marius Nicoară, Alin Tişe, Tudor Ştefănie, Mihai Seplecan, s-a hotărât constituirea biroului de conducere a noului PNL la nivel de judeţ Cluj, acesta fiind compus din 14 lideri foşti PDL şi 14 lideri PNL. De asemenea, s-au mai discutat criteriile fuziunii la nivel de comune, municipii şi judeţ, dar şi despre poziţia UDMR faţă de noul PNL.

Consilierul județean PNL Cluj, Mihai Seplecan, a depus plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, acuzându-l că refuză să organizeze alegeri anticipate pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, conform stiridecluj.ro

Deși a fost notificat din vreme și în mod repetat, atât în scris, cât și public, cu privire la necesitatea organizării de alegeri anticipate pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj, PremierulVictor Ponta a ales să nu respecte legea. Motiv pentru care azi, prin domnul avocat Mihai Neamț, conform celor anunțate cu ocazia fiecărei notificări și ieșiri publice, am depus plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, împotriva numitului PontaVictor-Viorel, Prim-Ministru al României, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art. 297 alin. (1) din Codul Penal.

Prin domnul avocat Ovidiu Podaru, după desfășurarea turului II al alegerilor prezidențile, am notificat în scris Instituția Prefectului Cluj, Ministrul de Interne și pe premierul Victor Ponta să poftească să respecte legea și să facă diligențele necesare desfășurării alegerilor anticipate pentru funcția de președinte al CJ Cluj. 

Am solicitat și prin intervenții publice ca, până la începutul lunii decembrie a anului trecut, să se adopte o hotărâre de Guvern prin care să stabilească, cel mai târziu la jumătatea lunii ianuarie a anului 2015, conform prevederilor Legii nr. 215/2001 (art. 102 ind. 1, coroborat cu art. 69 alin. 2 și art. 69 alin. 5 coroborat cu art. 9 din Legea nr. 67/2004), a datei de desfășuare a alegerilor parțiale pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Cluj. Fiind vorba despre alegeri parțiale generate de o situație prevăzută de Legea administrației publice, respectiv cea privind Statutul aleșilor locali, data desfășurării alegerilor trebuie să se stabilească cu cel puțin 35 de zile înaintea votării (art. 9 din Legea 67/2004)”, a declarat Mihai Seplecan.

 

sursa foto: Pagina Oficiala de Facebook Mihai Seplecan.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Parcul Industrial Turda va aduce noi locuri de munca pe parcursul acestui an

Compania spaniolă Graells & Llonch a inceput in 2012 construcţia unui nou proiect industrial cu o suprafaţă totală de aproape...

Închide