Alexandru Cordoș insistă pentru repararea drumurilor naționale și podurilor din Turda




În cadrul ședinţei senatului din data de 12 februari 2015, alesul local Alexandru Cordoș, a avut o interpelare adresată domnului Ioan Rus, Ministrul Transporturilor, privind Repararea tronsoanelor de drumuri naţionale şi a podurilor din municipiul Turda, judeţul Cluj.
Stimate domnule Ministru,
În domeniul infrastructurii rutiere, în judeţul Cluj sunt multe situaţii urgente rămase nerezolvate, printre care se numără şi repararea tronsoanelor de drumuri naţionale din Turda precum şi a celor două poduri de la ieşirea din oraş spre Alba-Iulia.
Aceste elemente de infrastructură se află într-o stare avansată de degradare, constituind un real pericol, atât pentru participaţii la traficul rutier cât şi pentru locuitorii din vecintătate peste ale căror case se pot prăbuşi.
În adresa Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiţii Străine, Parteneriat Public-Privat şi Promovarea Exporturilor, cu numărul 6012 din 23.06.2014, primită în urma interpelării adresate în data de 2 iunie 2014, s-a menţionat faptul că Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România va transfera aceste sectoare de drumuri către administraţia publică locală. Acest demers nu s-a finalizat până în prezent iar starea elementelor de infrastructură s-a agravat.
Stimate domnule Ministru, vă rog să-mi precizaţi care sunt punctule de vedere ale Ministerului Transporturilor şi Departamentului pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat referitoare la soluţiile care pot fi găsite pentru repararea tronsoanelor de drumuri naţionale şi podurile care necesită acest lucru din Turda?
Solicit răspuns scris.
Vă mulţumesc,
Alexandru CORDOŞ










