Școala Ioan Opriș Turda este parte din proiectul pilot „Trec la gimnaziu”




În perioada ianuarie – martie 2015 Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Cluj a propus spre implementare tuturor școlilor gimnaziale din județ programul „Trec la gimnaziu”. Scopul acestui program este reducerea impactului pe care tranziţia de la învăţământul primar la cel gimnazial îl poate avea asupra copilului şi familiei.
În Școala Gimnazială „Ioan Opriș”, Turda, prof. consilier școlar Pop Carmen alături de doamnele prof. înv. primar Mărginean Lenke, Stieger Adelina, Moldovan Florentina și Suciu Maria au desfășurat cu elevii claselor a IV-a activitățile propuse în program pentru a face trecerea în ciclul gimnazial mai ușoară.
Activitățile au vizat autocunoașterea și acceptarea necondiționată a propriei persoane şi a celorlalţi, creşterea toleranţei la frustrare, managementul timpului acordat învăţării precum şi al timpului liber, dar și o vizită în clasa a V-a.
Părinții au fost informați în privinţa riscului de inadaptare şcolară la trecerea între ciclul primar şi cel gimnazial și au primit materiale suport (sugestii).










