inTurda.ro

ALDE Cluj îi îndeamnă pe basarabeni să aleagă Drumul spre Europa, Drumul spre Libertate

ALDE Cluj îi îndeamnă pe basarabeni să aleagă Drumul spre Europa, Drumul spre Libertate

ALDE Cluj îi îndeamnă pe basarabeni să aleagă Drumul spre Europa, Drumul spre Libertate
iunie 26
07:56 2015

Conducerea Alianței Liberalilor și Democraților (ALDE) Cluj lansează un apel basarabenilor: la alegerile care vor avea loc duminică, 28 iunie, să aleagă Drumul spre Europa, care este Drumul spre Libertate. ”Îi îndemn pe basarabeni să voteze cu politicienii pro-europeni. Îi rog pe tinerii studenți basarabeni din Cluj, din Transilvania, să facă un efort și să meargă acasă pentru a-i vota pe acei lideri care doresc ca Republica Moldova să își urmeze parcursul european. Suntem mândri de progresele făcute până acum de Republica Moldova și, împreună cu colegii noștri din grupul ALDE din Parlamentul European, ne vom lupta ca ușa Uniunii Europene să rămână deschisă pentru basarabeni. Știm că tinerii din Republica Moldova au plătit, în Revoluția din 2009, un preț mare pentru a fi liberi, însă libertatea este o valoare care trebuie apărată în fiecare zi. Este timpul pentru o nouă bătălie pentru libertate, pentru democrație, pentru prosperitate. Depinde de votul fiecărui basarabean ca să prevenim căderea unei noi Cortine de Fier pe Prut. Îi vrem pe basarabeni alături de noi, uniți în Europa!”, a declarat copreședintele ALDE Cluj, Deputatul Mircea Irimie, care este și membru al organizației unioniste Acțiunea 2012 si din toamna anului 2012 semnatar al Pactului pentru Basarabia.

La rândul său, copreședintele ALDE Cluj-Napoca, Directorul General al Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, Leonard Horvath, crede că bătălia principală va fi cea de la Chișinău. ”Opțiunea noastră este clară: îl susținem fără rezerve pe Dorin Chirtoacă. Este semnificativ faptul că aceste alegeri au loc în 28 iunie, când comemorăm invazia Basarabiei de către Armata Roșie. Le spun basarabenilor că pot întoarce roata istoriei. Le cer tuturor basarabenilor liberali și democrați, tuturor celor care cred că viitorul nostru comun este în Europa, să meargă la vot. Chișinăul cuprinde o treime din populația Republicii Moldova. De aceea, dușmanii libertății își vor concentra eforturile pentru a câștiga acest oraș. Însă cei care vor în Europa sunt mai mulți, sunt mai puternici și cred că vor câștiga această bătălie. Fiecare vot contează. Fiecare tânăr din Chișinău are o responsabilitate directă și personală față de viitorul european al Republicii Moldova și trebuie să meargă la vot”, declară Leonard Horvath.

Liderii ALDE Cluj mai cer politicienilor liberali și democrați din Republica Moldova să îi sprijine pe toți candidații pro-europeni care au intrat în turul al II-lea. De asemenea, ei îi îndeamnă pe reprezentanții partidelor pro-europene să se coalizeze, la nivel local și central, în așa fel încât Republica Moldova să își poată continua parcursul european.

Biroul de presa al ALDE Cluj

Related Articles

Citește articolul precedent:
Caravana filmului românesc debutează astăzi la Turda

Programul Caravanei filmului românesc din centrul pietonal al Municipiului Turda: Vineri, 26 iunie 2015, ora 21.00: filmul NUNTA MUTĂ  Scenariul: Adrian...

Închide