inTurda.ro

OFICIAL: Nicio MAȘINĂ parcată neregulamentar NU MAI POATE FI RIDICATĂ

OFICIAL: Nicio MAȘINĂ parcată neregulamentar NU MAI POATE FI RIDICATĂ

OFICIAL: Nicio MAȘINĂ parcată neregulamentar NU MAI POATE FI RIDICATĂ
iulie 17
09:42 2015

Autoturismele parcate neregulamentar pe partea carosabilă nu mai pot fi ridicate de autorități, după ce o decizie a Înaltei Curți de Casație si Justitiție (ICCJ), publicată miercuri în Monitorul Oficial, stabilește că procedurile de ridicare a autovehiculelor în cazul în care sunt parcate neregulamentar nu pot fi reglementate prin hotărâri ale consiliilor locale, așa cum se întampla până acum. Practic, prin decizia ICCJ, toate hotărârile emise de autoritățile locale în acest scop sunt lovite de nulitate, susține avocatnet.ro

Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 9/2015 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 526 din 15 iulie 2015 si devine obligatorie de la data publicării.

Prin acest document, ICCJ stabilește că procedura de ridicare a vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Judecătorii ICCJ explică, în motivarea deciziei, că autoritățile administrației publice locale nu au competență de reglementare în ceea ce privește procedura de urmat în cazul autovehiculelor parcate neregulamentar și că aceasta chestiune poate fi reglementată numai de Guvern.

“Ridicarea vehiculelor staționate/oprite neregulamentar pe partea carosabilă, ca masura tehnico-administrativă, accesorie unei fapte sancționate contravențional referitoare la nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, înteleasa ca masura de restabilire a ordinii publice, aparține unei competențe partajate a autoritaților administrației publice locale, ceea ce presupune că atribuțiile de reglementare aparțin autoritaților administrației publice centrale (Guvern), iar cele de executare, în concret, a măsurii, autoritații administrației publice locale”, se arată în decizia ICCJ nr. 9/2015, conform avocatnet.ro

Înalta Curte mai precizează în decizia publicată miercuri că toate hotărârile consiliilor locale prin care sunt stabilite proceduri de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar sunt lovite de nulitate, din moment ce actele administrative respective sunt emise în afara competențelor pe care le au autoritățile administrațiilor publice locale.

Related Articles

Citește articolul precedent:
In atentia cetatenilor municipiului Turda precum si a agentilor economici de pe raza municipiului Turda

Prin prezenta va aducem la cunostinta ca incepand cu data de 17.07.2015, pentru o perioada nedeterminata, deseurile menajere si cele...

Închide