inTurda.ro

ClujToday.ro: Castrul roman ar putea deveni polul turistic al Turzii

ClujToday.ro: Castrul roman ar putea deveni polul turistic al Turzii

ClujToday.ro: Castrul roman ar putea deveni polul turistic al Turzii
august 14
09:57 2015

Castrul roman din Turda ar putea deveni una dintre principalele atracții turistice ale acestei zone din Transilvania. Fortificația adăpostea odinioară una dintre unitățile militare de elită ale Imperiului Roman, Legiunea a V-a Macedonica. Autoritățile locale vor să folosească banii europeni pentru a pune în valoare acest monument istoric excepțional.

Castrul roman a fost ridicat în anul 168 de către militarii Legiunii a V-a Macedonica pe un deal care domină anticul oraș Potaissa. Legiunea era o unitate militară de elită și era singura care primise permisiunea de a lupta după modelul falangei macedonene. Cel care a luat decizia ridicării castrului a fost împăratul Marcus Aurelius, în timpul războaielor marcomanice. Castrul avea peste 23 de hectare și putea adăposti 5.000 de militari. Legiunea romană a părăsit castrul în timpul retragerii aureliene, dar fortificația a continuat să fie folosită și după aceea. Arheologii au descoperit în interiorul castrului comoara unei prințese gepide, Franziska. În Evul Mediu, pietrele și cărămizile castrului au fost folosite, în mare măsură, pentru ridicarea construcțiilor din Turda. Fortificația însă are în continuare o valoare excepțională, spune istoricul Leonard Horvath.

Arheologii încă cercetează vechea fortăreață romană. Ei au reușit să identifice clădiri importante, cum ar fi comandamentul garnizoanei, termele militarilor, dar și palestra sau sala de sport unde se antrenau ofițerii și soldații Legiunii a V-a Macedonica.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Vezi aici pe ce străzi din Turda se lucrează la modernizare în luna August 2015

Comunicat: Lucrări de reabilitare/modernizare a străzilor din Municipiul Turda - august 2015 În privinţa lucrărilor de reabilitare/modernizare a străzilor din...

Închide