inTurda.ro

Mircea Irimie, mesaj cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul

Mircea Irimie, mesaj cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul

Mircea Irimie, mesaj cu ocazia sărbătoririi Sfântului Ioan Botezătorul
ianuarie 07
12:46 2016

În a şaptea zi a lunii ianuarie, în ziua următoare Botezului Domnului, îl sărbătorim pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului şi cel mai mare dintre profeţi.

Viaţa sa ne poate fi model tuturor, model de pocăinţă, de înfrânare, de curăţire de patimi prin post şi rugăciune,  de jertfă pentru aproapele nostru. Smerenia Sfântului ne învaţă să ne bucurăm de succesul şi fericirea aproapelui nostru, să înţelegem că mândria, ranchiuna, orgoliile personale nu ne sunt aliate pe calea desăvârşirii de sine.  Prin vorbele şi faptele noastre să ne însuşim această mare lecţie dată de însăşi viaţa Sfântului Ioan Botezătorul.

Cele 6 sărbători anuale închinate Sfântului precum şi numărul mare al celor care poartă numele de Ioan şi derivate din acesta, ne arată popularitatea de care se bucură Botezătorul Domnului, la noi în ţară.

Tuturor sărbătoriţilor zilei, le urez din suflet sănătate, pace şi armonie in familii, zile senine şi fericite alături de cei dragi, bucurii şi împliniri sub blânda ocrotire a Sfântului al cărui nume îl poartă!

LA MULŢI ŞI BINECUVÂNTAŢI ANI!!!

Deputat ALDE de Turda,

Mircea Vicenţiu Irimie

Related Articles

Citește articolul precedent:
SC Turda Salina Durgau S.A.: Invitatie de participare la cererea de oferta “Furnizare de echipamente si mobilier pentru hotelul Potaissa Turda”

Societatea Turda Salina Durgau S.A. cu sediul in Turda, Aleea Durgaului, nr.7, jud. Cluj, tel.0364260940, fax.0364260968, e-mail office@salinaturda.eu, organizeaza procedura...

Închide