inTurda.ro

Tudor Ștefănie, 9 Mai 2016: „Istoria înseamnă sacrificii întreprinse pentru libertate!”

Tudor Ștefănie, 9 Mai 2016: „Istoria înseamnă sacrificii întreprinse pentru libertate!”

Tudor Ștefănie, 9 Mai 2016: „Istoria înseamnă sacrificii întreprinse pentru libertate!”
mai 09
11:46 2016

“În ziua cu triplă semnificaţie pentru români, a 9-a din luna lui „Florar”, istoria a dăruit popurului român bucuria de a celebra 139 ani de la proclamarea independenţei de stat a României, 71 ani de la victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi nu în ultimul rând – Ziua Europei.

     Aşteptările, la general vorbind, au fost întotdeauna mari. Gestionarea lor, focalizarea resurselor unei naţiuni către progres şi rezultate răsunătoare care să dăinuie în timp, constituie bazele unui proces de durată, unul provocător!

     Istoria înseamnă sacrificii întreprinse pentru libertate! Sacrificii ale înaintaşilor pentru libertatea generaţiilor ce au venit şi au să vină! Trecerea spre unitate, prosperitate, libertate şi pace pentru o Europă unită şi paşnică a reprezentat un fundament de durată, un ţel întreprins.

     Au existat îndelungi momente în lungul voiaj către pace al României, când progresul era dificil, când orice drum era blocat şi părea că nu se poate ajunge nicăieri. Însă poporul român a găsit întotdeauana o modalitate de a face ceea ce a considerat că e mai bine întregii naţiuni, şi, datorită perseverenţei, strămoşii au reuşit.

     Au reuşit să câştige independenţa de stat a României, la 9 mai 1877.

    139 de ani trecând de-atunci, 139 de ani presăraţi în mii de pagini de istorie scrisă, niciuna însă n-a fost ca cea dată la 9 mai 1877, când, în Adunarea Deputaţilor, Mihail Kogălniceanu, ministrul de externe al vremii a proclamat:Suntem independenţi; suntem naţiune de sine stătătoare iar guvernul va face tot ce va fi cu putinţă ca starea noastră de stat independent să fie recunoscută de Europa”.

     Ce au însemnat aceste cuvinte ne întrebăm adesea?! Poate vocaţia, poate idealurile acestui dârz popor român alături de noile orizonturi deschise României de astăzi.

    An după an, s-au scurs nu mai puţin de 71 ani de la victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial.“Ziua Victoriei” – căci astfel a rămas cunoscută în cuprinsul volumelor de istorie, a evidenţiat vitejia eroilor, rezistenţa luptelor date pentru onoare, devotamentul şi dragostea faţă de ţară a celor de pe câmpurile de luptă.

     După ani de război, Germania nazistă îşi anunţă capitularea, la data de 9 mai 1945, iar pe teritoriul european al Doilea Război Mondial se sfârşeşte.

     Din urmele puternice ale unui război de talie mondială, s-a clădit mai târziu, un continent european ce îşi dorea menţinerea păcii. Pe 9 mai 1950, piatra de temelie a unei comunităţi europene şi primul pas întreprins în direcţia formării Uniunii Europene de astăzi, a constituit-o declaraţia ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman. 35 de ani mai târziu, în 1985, Consiliul European de la Milano decide ca sărbătoarea anuală a Zilei Europei să fie la 9 mai.

     Dacă NATO este una dintre alianţele militare cele mai de succes din istorie, Uniunea Europenă este una dintre cele mai de succes organizaţii politice şi economice care există…, şi merge mai departe!

     România în context european are nevoie de implicare, de acţiuni concrete, de parteneriate care să se bazeze pe interese şi valori comune ale statelor membre. Poporul român trebuie să depăştească vechile conflicte pentru un viitor prosper şi paşnic. Deşi dificil, acest lucru leagă strâns lanţurile istoriei între generaţii şi societăţi pentru binele comun.

     Unite într-o singură zi, cea de astăzi, 9 mai 2016, toate cele trei evenimente majore evocate pot fi considerate semne alte timpului spre pace şi libertate.

     Principii greu câştigate pe care avem datoria de a nu le uita, ci, de a le păstra cu respect şi mândrie pentru memoria tuturor celor care de-a lungul secolelor au luptat pentru în cinstea atributelor fundamentale ale statului român.”

Primarul Municipiului Turda

Tudor Ştefănie

Related Articles

Citește articolul precedent:
Mircea Irimie: ”LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, EUROPA!”

O singură zi, trei ani, trei evenimente istorice, triplă sărbătoare pentru poporul roman! În urmă cu 139 de ani, pe...

Închide