Informare publică a Grupului de consilieri locali PNL Turda cu privire la ședința extraordinară a Consiliului Local Turda din data de 18 iulie 2016




Așa după cum am promis anterior, Grupul consilierilor liberali din Consiliul Local Turda va prezenta în fața cetățenilor municipiului o informare cu privire la desfășurarea fiecarei ședințe de Consiliu Local. De această dată este vorba despre ședința extraordinară de luni, 18 iulie 2016.
Ceea ce am surprins încă de la început este marea apetență (pe cale de a deveni o tradiție) a noului executiv local de a convoca ședințe extraordinare în dauna celor ordinare, care implică, în prealabil, dezbaterea și avizarea proiectelor în cadrul comisiilor Consiliului Local. Cu privire directă la acest aspect, considerăm, fără niciun dubiu, că este vorba despre un act politic discreționar și arbitrar al noului executiv local, de o procedură cu profunde accente unilaterale, care contrastează flagrant cu mesajul de transparență și conciliere lansat de noul primar imediat după alegerile locale. Ne întrebăm, cu firească și adâncă mirare, ce rost mai au comisiile de specialitate ale Consiliului Local, dacă ele sunt driblate constant, prin convocarea ședințelor extraordinare. Sau ele nu contează, căci avem majoritate și facem ce vrem!! Noi nu dăm socoteală nimănui!! Numai că aici se impune o necesară și acută nuanță: dezbaterea, negocierea, confruntarea de idei reprezintă elemente fundamentale ale actului politic democratic, de care noul executiv local pare că se îndepărtează pe zi ce trece!
Pe de altă parte am identificat faptul că nu mai puțin de 7 Proiecte de Hotărâre propuse unilateral spre adoptare de către noul edil șef al orașului, din totalul celor 10 înscrise inițial pe ordinea de zi a ședinței, aveau ca subiect revocarea reprezentanților Municipiului Turda în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) la diferite Societăți Comerciale și Asociații (între care și SC Domeniul Public SA sau SC Turda Salina Durgău SA) și desemnarea altor reprezentanți din sfera noii majorități politice (PSD+PMP+ALDE+PRM). Motivația acestor schimbări a fost una pur politică, pentru că ele nu au avut la bază niciun raport de evaluare a activității reprezentanților AGA de până atunci, care să demonstreze că aceștia nu și-au respectat mandatul atribuit de Consiliul Local, că au fost incompetenți sau abuzivi. Nimic din toate acestea, doar criteriul politic. De altfel, acest fapt a fost recunoscut cu relativă detașare și de noul primar, inițiatorul acestor proiecte, care, la interpelarea consilierilor liberali, a afirmat că noua majoritate TREBUIE să-și numească noi reprezentanți, căci ”așa se face peste tot!”. Păi, dacă se face peste tot, să facem și noi, nu-i așa, domnule primar! O nouă ”mostră” de transparență, concordie și conciliere.
Este adevărat că în tot acest marasm politic, noul edil a încercat să găsească o ancoră morală a acestor numiri cu parfum de ”fac ce vreau eu”, menționând că desemnarea inginerului agronom și consilierului local Paul Năstase, ”în mod pur întâmplător” și angajat al Companiei de Apă Arieș, în AGA la SC Agro Transilvania Cluj SA ar avea la bază criteriul profesional, dar noi ne întrebăm, pe aceeași componentă logică, ce caută atunci medicul urolog Ovidiu Stănilă (de altfel, foarte bun profesionist în științele medicale) în AGA la SC Tetarom SA. Pentru noi, legătura de natură profesională între urologie și parcul industrial, nu este nici pe departe evidentă, dacă o astfel de legătură stă la baza acestei numiri.
Dincolo de toate aceste practici politice, instrumentate magistral de noul edil al orașului, a suprins profund inconsecvența (desigur voită!) cu privire la tipul mandatelor atribuite acestor noi reprezentanți AGA, căci dacă domnul Grigoriu a primit un mandat discreționar în cadrul ședințelor AGA la Compania de Apă Arieș (prietenii știu de ce!), independent de părerea și autoritatea Consiliului Local, ceilalți au primit un mandat special, în baza căruia vor solicita de fiecare dată poziția Consiliului Local, pe care apoi o vor reprezenta. Prin urmare, ocaua mare pentru Grigoriu și ocaua mică pentru ceilalți!?
Unde sunt transparența și conlucrarea, domnule primar?
Încheiem, menționând că s-a discutat, de asemenea, despre organizarea Zilelor Municipiului Turda, al căror buget nu a putut fi prezentat, și subliniind faptul că la secțiunea ”Diverse”, consilierii liberali au introdus interpelări cu privire la necesitatea accesării de fonduri europene în beneficiul Spitalului Municipal, refacerea marcajului rutier pe strada Câmpiei, în zona Lidl-Kaufland, și necesitatea eliminării traficului greu din oraș, lucru pe care îl așteaptă de mult prea mult timp cetățenii de pe străzile Dr. Ioan Rațiu, Gh. Barițiu sau General Dragalina.
Cu mare considerație față de fiecare cetățean,
Grupul consilierilor PNL din Consiliul Local Turda










