inTurda.ro

Violonistul Vlad Baciu a cântat alături de Cvartetul Chromatic la dineul prilejuit de primirea delegaţiilor din oraşele înfrăţite cu municipiul Turda

Violonistul Vlad Baciu a cântat alături de Cvartetul Chromatic la dineul prilejuit de primirea delegaţiilor din oraşele înfrăţite cu municipiul Turda

Violonistul Vlad Baciu a cântat alături de Cvartetul Chromatic la dineul prilejuit de primirea delegaţiilor din oraşele înfrăţite cu municipiul Turda
august 31
11:24 2016

Vlad Baciu, Konzertmeister la Philharmonie Salzburg, violonist invitat la orchestra internaţională Les Dissonances şi Concertmaster la Opera Naţională Română Cluj-Napoca, a cântat alături de Cvartetul Chromatic la dineul prilejuit de primirea delegaţiilor din oraşele înfrăţite cu municipiul Turda.

Unul dintre cele mai elegante şi rafinate momente din programul Zilelor Municipiului Turda, ediţia 2016, a fost primirea delegaţiilor din oraşele înfrăţite, de către primarul Cristian Matei. Sala de Şedinţe a Consiliului Local a dat contur, prin arhitectura sa majestuoasă, unui cadru de bun gust, în care au fost amplasate toate elementele necesare unui dineu de înaltă clasă. Atmosfera a fost întregită de prezenţa Cvartetului Chromatic compus din: Vlad Baciu (vioara întâi), Diana Man (vioara a doua), Ovidiu Achim (viola) şi Elöd Kostyuk (violoncel).

Vlad Baciu fotoVlad Baciu este Concertmaster la Opera Naţională din Cluj-Napoca, Konzertmeister la Philharmonie Salzburg şi violonist invitat la orchestra internaţională Les Dissonances, condusă de francezul David Grimal, alături de muzicieni de un înalt nivel profesional, selectaţi exclusiv de acesta. Are calitatea de violonist la vioara întâi, fiind singurul român prezent actualmente în orchestră, precum şi singurul străin la vioara întâi.

Pe site-ul oficial al proiectului Les Dissonances, Vlad Baciu îşi exprimă crezul artistic, în termeni de libertate şi armonie perfectă între membrii orchestrei:

«Să cânt cu Les Dissonances îmi dă o bucurie imensă, în numele muzicii şi al prieteniei rezultând colaborarea între muzicieni. Un mare muzician compara fiecare instrumentist cu o rotiţă într-un mecanism gigantic, deschis colaborării simfonice. Aş putea să compar Les Dissonances cu un orologiu mecanic, compus din piese preţioase, care arată ora exactă. Din această precizie se naşte muzica, cu o uriaşă uşurinţă, cu atât mai mult cu cât, acest mecanism sau ansamblu funcţionează fără dirijor.»

Fără cusur a fost şi prestaţia artistică de la Turda, iar pentru iubitorii de muzică, facem precizarea că Vlad Baciu a fondat, în anul 2005, „Mood Quartet”, alături de care a concertat la diverse evenimente pentru o serie de personalităţi, printre care Majestatea Sa Regele Mihai I al României.

Foto TurdaNews Foto jos: turdanews.net

Related Articles

Citește articolul precedent:
Unitățile de învățământ din Turda sunt pregătite pentru începerea noului an școlar

    Toate unitățile de învățământ din municipiul Turda sunt pregătite pentru începerea noului an școlar și toate spațiile în care...

Închide