inTurda.ro

PNDL 2015-2019 a adus investiții de 6.700.000 lei în Municipiul Turda și avem șanse la noi finanțări

PNDL 2015-2019 a adus investiții de 6.700.000 lei în Municipiul Turda și avem șanse la noi finanțări

PNDL 2015-2019 a adus investiții de 6.700.000 lei în Municipiul Turda și avem șanse la noi finanțări
februarie 02
10:32 2017

inTurda.ro a consultat lista cu obiectivele de investiții aprobate spre finanțare prin Planul Național de Dezvoltare Locală 2015-2019. Conform acestei liste Municipiul Turda are aprobate, deocamdată, pentru perioada 2015-2019, investiții în valoare totală de 6.711.799,41 lei.

5.719.886 lei au fost aprobați pentru proiectul de investiții „Reabilitare și modernizare străzi în municipiul Turda – 12 străzi”. Mare parte din această sumă a intrat deja în conturile Primăriei. La sfârșitul anului trecut de exemplu (2016), cu sumele deblocate de la Ministerul Dezvoltării după preluarea mandatului de către primarul Cristian Octavian Matei, au fost asfaltate strada Poiana (valoarea totală a investiției – 3.247.000 lei) și strada Decebal (valoarea totală a investiției – 1.297.000 lei).

991.913,41 lei sunt destinați proiectului „Lucrări de reabilitare și modernizare la Colegiul Tehnic Turda, județul Cluj, în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare”. Banii au fost alocați în 30.12.2016, dată la care a fost semnat la nivelul M.D.R.A.P. contractul de finanțare nr. 1372/29.12.2016 – 27845/30.12.2016 de catre vicepremierul Vasile Dîncu. Investiția propriu-zisă va fi realizată în cursul acestui an.

Cele două proiecte de investiții figurează pe lista ministerului care conține 1.510 proiecte locale din toată țara, aprobate deja, în valoare de peste 8,38 miliarde de lei.

Turda se poate aștepta însă și la alocări suplimentare, pentru noi proiecte pe care le va depune sau care au fost depuse deja de administrația locală, întrucât MDRAPFE dispune de încă 14 miliarde de lei (14.000.000.000 lei), sume cu care se vor finanța până la 9.500 noi obiective de investiții locale.

Primarul Cristian Octavian Matei a declarat că în cursul acestui an, Primăria Municipiului Turda va depune la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice mai multe proiecte de finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, pe diferite axe de investiții.

„Considerăm că vom reuși să atragem fonduri substanțiale, necesare dezvoltării durabile a municipiului nostru”, a concis primarul turdean.

Related Articles

Citește articolul precedent:
„Balul iubirii” organizat de Asociația Down – Centrul Educațional Raluca

Asociația Down - Centrul Educațional Raluca Cluj-Napoca, ONG în care voluntarii sunt persoane care suferă de sindromul DOWN, organizează cu...

Închide