Adevarul.ro: „Eveniment special cu musafir regal: la 100 de ani de la naşterea lui Ion Raţiu, Prinţul Charles face o vizită privată la Turda”



După ce a primit la începutul săptămânii titlul de Doctor Honoris Causa al UBB, Prinţul Charles a vizitat, sâmbătă, 3 iunie, Centrul Raţiu pentru Democraţie din Turda, creat de urmaşii lui Ion Raţiu, de la naşterea căruia s-au împlinit 100 de ani. În memoria lui Ion Raţiu au fost organizate, zilele trecute, mai multe activităţi.
La Turda, Prinţul a discutat şi cu Felicia Tulai, producătoarea uleiurilor Luna Solai. „Zi specială într-o companie deosebită. Prinţul Charles, aflat într-o vizită privată astăzi la Turda (în cadrul evenimentelor ce marchează 100 de ani de la naşterea lui Ion Raţiu), ne-a făcut onoarea de a ne vizita standul cu uleiuri Luna Solai. Ştia deja de uleiurile noastre de la Pamela Roussos Raţiu. Le mulţumesc celor care au avut încredere şi ne-au invitat să reprezentăm produsul local în faţa promotorului acestora în Regatul Marii Britanii“, a scris Felicia Tulai pe pagina sa de Facebook, unde a postat şi câteva imagini. Luna Solai este unul dintre furnizorii Casei Regale a României.
Citeste mai multe în articolul sursă din ziarul Adevărul: adev.ro/or0fft










