VIDEO: Acțiune educativă a Pompierilor la Câmpia Turzii. Pompier pentru o zi – Erou pe viață!




POMPIER PENTRU O ZI-EROU PE VIAŢĂ!
ISU Cluj în parteneriat cu Primăria Municipiului Câmpia Turzii au organizat astăzi, 11 septembrie 2017, acţiunea intitulată „Pompier pentru o zi – Erou pe viață!”. Cu această ocazie, organizatorii au dorit să ofere tuturor celor prezenţi, dar în special copiilor, posibilitatea familiarizării cu meseria de pompier prin interacţiune directă cu specialişti din domeniu.
În cadrul evenimentului, ISU Cluj a prezentat tehnica şi accesoriile autospecialelor de lucru cu apă şi spumă utilizate în timpul misiunilor, ale ambulanţelor SMURD, descarcerare, motocicletă şi barcă, precum şi exerciţii aplicative şi activităţi educative despre salvarea vieţilor umane. De asemenea, cei interesaţi au putut învăţa multe lucruri utile despre prevenirea, protecţia şi intervenţia în situaţii de urgenţă.
Toate aceste acţiuni s-au desfăşurat în intervalul orar 10.00 – 15.00, pe platoul din Parcul Municipal (Berc) din Câmpia Turzii.










