inTurda.ro

Autostrada Sebeș-Turda: 2 loturi în așteptarea traficului

 Breaking News

Autostrada Sebeș-Turda: 2 loturi în așteptarea traficului

Autostrada Sebeș-Turda: 2 loturi în așteptarea traficului
februarie 15
09:30 2018

Recepţia lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda, între Decea și Turda, în lungime de 16,3 km şi care se termină într-un nod rutier spectaculos la Turda, unde intersectează A3 spre Gilău şi DN1, a fost stabilită pentru astăzi, 15 februarie 2018, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Deși tronsonul este practic finalizat, s-ar putea ca CNAIR să nu dea drumul la trafic!

„Mâine (n.r. joi), 15 februarie 2018, este stabilită recepția lotului 4 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda. Nu vă bucurați, cel mai probabil nu se va da drumul la trafic. Deși tronsonul este practic finalizat și se poate circula pe autostradă în condiții de maximă siguranță, probabil că atitudinea oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va rămâne aceeași ca în cazul recepției proiectului vecin care este gata de la finalul lunii noiembrie 2017.

Disputelor dintre CNAIR și constructorul lotului 3 al Autostrăzii A10 Sebeș-Turda (Tirrena Scavi) li se vor adăuga, probabil, noi scuze, acuze, invenții și interpretări strâmbe ale contractului, proiectului tehnic și ale actelor normative (precum regulamentul de recepție), de data aceasta la adresa celor de la Porr, antreprenorul general al lotului 4.

Rezultatul? Șoferii își vor risca viața în continuare pe DN1, un drum îngust, aglomerat și periculos, deși alături vor avea două segmente de autostradă (perfect funcționale) cu o lungime totală de 28,75 km care conectează orașul Aiud de Autostrada A3 Gilău-Câmpia Turzii”, au transmis reprezentanții Asociației Pro Infrastructură, miercuri, pe pagina de Facebook.

Pe Lotul 4 (16,3 km, de la nodul Decea până la intrarea în autostradă în zona Turda; km 53+700 – km 70+000), stadiul lucrărilor la începutul acestui an era la 94%. Pe acest tronson, constructor este PORR Construct SRL/PORR Bau GMBH. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3). Termenul actualizat de finalizare a lucrărilor este luna mai 2018.

Related Articles

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
VIDEO – EuroNews la Salina Turda: ”Artiștii români au scris istorie cântând la 100 de metri sub pământ!”

EURONEWS a realizat un reportaj de 3 minute despre Semifinala Eurovision de la Salina Turda. Artiștii români au scris istorie...

Închide