inTurda.ro

Cristina Burciu: „Angajaţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, exoneraţi de la plata salariilor  imputate de Curtea de Conturi”

Cristina Burciu: „Angajaţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, exoneraţi de la plata salariilor  imputate de Curtea de Conturi”

Cristina Burciu: „Angajaţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, exoneraţi de la plata salariilor  imputate de Curtea de Conturi”
martie 12
08:52 2018

COMUNICAT DE PRESĂ 

Deputatul PSD Cluj, Cristina Burciu: „Angajaţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, exoneraţi de la plata salariilor  imputate de Curtea de Conturi” 

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat în această săptămână, ca for decizional, Legea privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, de care vor beneficia şi salariaţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda.

„Proiectul legislativ votat de Camera Deputaţilor

se aplică personalului din sectorul bugetar ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, se aprobă exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor colective de muncă în vigoare la data plăţii acestor drepturi, sume pe care personalul bugetar trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării Curţii de Conturi sau a altor instituţii cu atribuţii de control, a unor prejudicii. În această situaţie se regăsesc şi salariaţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Turda, ale căror solicitări le-am prezentat recent miniştrilor Finanţelor, Agriculturii şi Muncii. Ca urmare a demersurilor efectuate, la dezbaterile care au avut loc în şedinţa Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților au participat și dl. George Sava – secretar general, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale precum și d-na Aurora Jâjâie – director, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, a subliniat deputatul PSD Cluj Cristina Burciu, într-un comunicat de presă.

„Legea, adoptată anterior şi de Senat, este foarte importantă pentru salariaţii din sectorul bugetar penalizaţi anii trecuţi, în urma unor controale ale Curţii de Conturi şi a altor instituţii de control, pentru constatarea unor prejudicii. În acest fel, angajaţii Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Turda îşi vor păstra salariile imputate de Curtea de Conturi”, a conchis parlamentarul turdean.

 

Biroul de Presă al Deputatului PSD Cluj Cristina Burciu, 9 martie 2018

Share

Related Articles

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Conferinta de lansare a proiectului POCU/140/4.2/113953 TURDA – ,,Dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale active”

COMUNICAT DE PRESĂ LANSARE PROIECT POCU/140/4.2/113953 Fundația Caritabilă ”Sfântul Daniel” Turda, în parteneriat cu UAT Municipiul Turda - Serviciul Public...

Închide