inTurda.ro

Interpelări ale consilierilor liberali și răspunsuri ale administrației locale

Interpelări ale consilierilor liberali și răspunsuri ale administrației locale

Interpelări ale consilierilor liberali și răspunsuri ale administrației locale
martie 14
18:10 2018

În cadrul ultimelor ședințe de Consiliu Local, consilierii liberali au adus la cunoștința executivului local condus de primarul Cristian Matei o serie de probleme comunitare, la care au primit următoarele răspunsuri:

Interpelări ale consilierului PNL Cristian Felezeu:

  1. Solicită informații cu privire la situația plății chiriei pentru terenul pe care au fost amplasate modulele sociale de pe strada Nicolae Teclu, în condițiile în care, în momentul de față, nu mai există aceste module.

Răspuns primit: ”S-a comunicat solicitarea de reziliere a contractului de închiriere, urmând ca în termenul precizat în contract să se procedeze la rezilierea efectivă (maxim 60 de zile)”;

  1. Solicită salubrizarea zonei Nicolae Teclu, un adevărat focar de infecție.

Răspuns primit: ”A fost salubrizată parțial zona în perioada 19-23.02.2018, în special pe terenul închiriat în vederea predării”;

  1. Solicită o mai mare atenție cu privire la pericolul social reprezentat de câinii fără stăpân, ridicarea acestora și internarea lor în adăposturile specializate.

Răspuns primit: ”S-a solicitat Asociației Centrul de Ecarisaj ridicarea câinilor fără stăpân în acțiuni comune cu Poliția Locală;

  1. Solicită reabilitarea părții carosabile de pe strada Bucovinei, plină de gropi și denivelări.

Răspuns primit: ”În cadrul străzilor propuse la reabilitare cu finanțare prin alte surse – credit intern – este cuprinsă și strada Bucovinei, astfel încât se vor realiza lucrări de reabilitare ce implică inclusiv frezarea denivelărilor/burdusurilor existente

Interpelări ale consilierului PNL Ciprian Rigman:

  1. Solicită intervenția pe lângă SC Prival Ecologic Servis SA, pentru ca facturile la seviciile de salubritate să conțină cod de bare, ușurând astfel achitarea lor.

Răspuns primit din partea SC Prival: ”(…) am considerat benefic să nu restructurăm personalul angajat, casierii de teren fiind astfel în contact direct cu clienții noștri, aducându-ne la cunoștința în timp util solicitări din partea acestora. Vom ține cont de solicitări și vom încerca să ținem pasul cu tehnologia, deschizând astfel și alte căi de încasare a facturilor”;

Răspuns primit din partea administrației locale: ”În cel mai scurt timp vom agrea cu operatorul un program cu termene clare de realizare a unui sistem electronic de plată/facturare”.

Cu responsabilitate față de turdeni,

Grupul consilierilor locali PNL Turda.

Related Articles

Citește articolul precedent:
VIDEO: A fost lansat proiectul ”Turda – dezvoltare comunitară prin promovarea incluziunii sociale active”

Primăria Municipiului Turda a găzduit astăzi, 14 martie 2018, Conferința de lansare a proiectului POCU/140/4.2/113953. - ”Turda – dezvoltare comunitară...

Închide