inTurda.ro

Foto: Premierea Veteranilor de război ai municipiului Câmpia Turzii

Foto: Premierea Veteranilor de război ai municipiului Câmpia Turzii

Foto: Premierea Veteranilor de război ai municipiului Câmpia Turzii
mai 10
10:17 2018

    Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii a aprobat, în ședința din 26 aprilie 2018, un proiect de hotărâre inițiat de către Primarul, Dorin Nicolae Lojigan, privind premierea veteranilor de război ai municipiului, la 73 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.

Ca urmare a acestei hotărâri ieri, 9 mai 2018, zi în care pretutindeni se celebrează încheierea războiului, primarul municipiului, însoțit de viceprimar și de reprezentanții Serviciului Public Local de Asistență Socială au întreprins vizite la cei doi veterani de război în viață, Ion Luțoiu și Virgil Scrobotă, pentru a le oferi premiul aprobat de Consiliul Local.

Emoțiile au fost, deopotrivă, profunde atât pentru veterani, cât și pentru reprezentanții administrației publice locale din Câmpia Turzii.

„Acești oameni și-au lăsat părinții, frații, surorile și au plecat la război, neștiind dacă se vor mai întoarce acasă. Au supraviețuit unor condiții infernale, au învins foamea, frica și gloanțele și s-au întors acasă. Ei sunt un exemplu pentru noi, iar din acest motiv consider că era absolut necesar să-i premiem și să-i omagiem, cu atât mai mult cu cât suntem în Anul Centenarului Marii Uniri!”, afirmă Dorin Nicolae LOJIGAN.

Share

Related Articles

%d blogeri au apreciat:
Citește articolul precedent:
Interventii de curatare a carosabilului dupa ploaia puternica de ieri

După ploaia puternică de ieri instituțiile locale au curățat carosabilul și au desfăsurat operațiuni de desfundare și vidanjare a sistemului...

Închide