inTurda.ro

Video: Un şofer merge pe contrasens pe noua autostradă Aiud-Turda

Video: Un şofer merge pe contrasens pe noua autostradă Aiud-Turda

Video: Un şofer merge pe contrasens pe noua autostradă Aiud-Turda
august 28
13:02 2018

Un conducător auto a fost surprins de un şofer în timp ce conducea pe contrasens pe autostrada Aiud-Turda.

Sectorul de drum a fost recent deschis pentru circulaţie, dar se pare că nu toţi cetăţenii s-au adaptat la noua rută. Din fericire, nu există niciun accident raportat în urma acestui incident, dar totul s-ar fi putut termina tragic pentru cel puțin doi șoferi.

Conducătorul unui Volkswagen Golf 4 Variant, înmatriculat în județul Mureș, a condus pe contrasens pe banda de urgență a noului segment și a riscat viața tuturor celorlalți care conduceau regulamentar pe acel sector de drum. Cel mai probabil, el se îndrepta spre noul nod rutier, titrează Someșeanul. Din păcate, poliția nu a fost pe fază pentru a-l amenda pe făptaș. Sperăm că agenții se vor autosesiza și îl vor invita pe cel care era la volan la o discuție la secție.

În urmă cu două luni, un alt conducător auto a intrat pe contrasens A1, adică aceeași autostradă, dar pe sectorul din județul Hunedoara, iar situația respectivă a dus la un accident fatal. Patru persoane și-au pierdut viața, iar alți trei au fost răniți. Totul a pornit din vina unui șofer de 70 de ani care a intrat pe contrasens și a circulat pe autostradă în direcția greșită.

Related Articles

Citește articolul precedent:
Municipiul Câmpia Turzii se confruntă cu o invazie a omizii păroase a buxusului, care se extinde și la alți arbori

Comunicat de presa. Operațiune de dezinsecție la Câmpia Turzii Municipiul Câmpia Turzii se confruntă cu o invazie a omizii păroase...

Închide