inTurda.ro

La Baza 71 de la Câmpia Turzii au ajuns peste 250 de militari și 12 avioane F-16

La Baza 71 de la Câmpia Turzii au ajuns peste 250 de militari și 12 avioane F-16

La Baza 71 de la Câmpia Turzii au ajuns peste 250 de militari și 12 avioane F-16
mai 11
19:00 2019

La Baza 71 de la Câmpia Turzii au ajuns peste 250 de militari și 12 avioane F-16. Întăririle au fost trimise de la Baza aeriană Fort Worth din Texas. SUA le-au trimis fiindcă doresc să consolideze apărerea aeriană din partea de est a NATO, în cazul în care apar agresiuni din partea Rusiei.

„Avem vecinul «prietenos» de la est, care uneori exercită presiuni mari, nu doar asupra ţării noastre, ci şi asupra întregului Flanc estic al NATO. Prezenţa Forţelor Aeriene americane în România garantează că orice posibilă agresiune va fi contracarată imediat, astfel că se vor gândi de două ori înainte de a veni aici. Sigur că avem şi avioanele noastre, dar a avea 12 avioane de vânătoare în baza noastră ne ajută mult”, afirmă maiorul român Cosmin Tănase, citat de Stars and Stripes.

Operațiunea din care fac parte trupele americane și avioanele se numește „Determinare Atlantică”  și ca scop oferirirea de asigurări aliaţilor din Europa prin poziţionarea de capabilităţi militare în zona estică a NATO ca reacţie la atitudinea incisivă a Rusiei. Militarii și avioanele vor rămâne la Câmpia Turzii timp de trei luni.

„Cred că prezenţa noastră în regiune şi determinarea noastră de a colabora cu aliaţi precum România va descuraja orice agresiune. Securitatea Europei are o importanţă foarte mare pentru securitatea Statelor Unite, iar misiunile de acest fel contribuie la consolidarea poziţiei Europei şi a alianţei NATO”, a afirmat locotenent-colonelul american Josh Padgett, comandantul escadronului.

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
VIDEO: Medalie de BRONZ pentru AHC Potaissa Turda. Flaviu Sasaeac: Prima medalie la nivelul juniorilor 1 castigata pentru Turda de o generatie de exceptie!

MEDALIE DE BRONZ pentru juniorii 1 AHC Potaissa Turda! Potaissa Turda a câștigat prima medalie la nivelul juniorilor 1 în...

Închide