inTurda.ro

Zilele Municipiului Câmpia Turzii – electrizate de hiturile momentului

Zilele Municipiului Câmpia Turzii – electrizate de hiturile momentului

Zilele Municipiului Câmpia Turzii – electrizate de hiturile momentului
august 14
09:01 2019

 

Zilele Municipiului Câmpia Turzii, 16-18 august 2019 vor include recitaluri de excepție, ale unor soliști și trupe cunoscute foarte apreciate în România, dar și peste hotare.

Cu ritmuri de la rock și hip-hop/rap, pop, dance artiștii care vor urca pe scena din Parcul Municipal vor electriza publicul cu cele mai cunoscute hituri ale momentului.

Lidia Buble: Una dintre cele mai cunoscute și în vogă artiste din România, Lidia Buble a cunoscut celebritatea atunci când Adrian Sînă de la Akcent a ales-o să cânte două hituri cu el. Piesele „Kamelia” și „Noi simțim la fel” se auzeau pe toate radiourile din România și din străinătate, având împreună peste 11 milioane de vizualizări pe YouTube, astfel că, în doar câteva luni de zile, dintr-o necunoscută, Lidia Buble a devenit star la vârsta de 21 de ani. Lidia Buble va concerta la Câmpia Turzii, vineri, 16 august 2019, de la ora 21:00.

AMI: AMI a activat în trupa de backing vocals a Paulei Seling și a participat la prima ediție a concursului X Factor, unde a avut-o chiar jurat pe Paula. În 2012, AMI și-a lansat primul single cu sprijinul celor de la Media Pro Music, „Trumpet Lights”, piesă compusă de David Deejays. Cu AMI vă puteți întâlni, vineri, 16 august 2019, de la ora 21:50.

Semnal M: După 40 de ani de activitate, piese și albume în topul rock-ului românesc, trupa Semnal M continuă să facă “valuri” la concerte. Piesele „Moara”, „Durata” şi LP -ul „Trenul cursă de persoane Apahida – Cluj” sunt cele care de fiecare dată sunt fredonate alături de public. Piesa „Moara” a ajuns până pe locul 4 în topul BBC pentru Europa de Est, fapt menţionat şi de Radio Europa Liberă. Trupa Semnal M va concerta, sâmbătă, 17 august 2019, de la ora 19.30.

Vescan: Originar din Cluj Napoca, după o adevărată carieră în care a lansat 4 EP-uri solo, Vescan pleacă la București și semnează cu Scandalos Music. Din acel moment, cariera lui ia o turnură impresionantă. Acesta scoate albume și single-uri care ajung la radio, participă la concerte mari, precum Forza Zu, iar colaborările sale sunt cu trupe și artiști dintre cei mai inediți. La Zilele Municipiului Câmpia Turzii, Vescan cântă pentru prima dată și o va face într-un stil demențial. Astfel, sâmbătă, 17 august, cu începere de la ora 20:20, Vescan vă va oferi “Muzică sau nebunie”.

Edward Sanda: Edward Sanda a devenit cunoscut după ce în 2017 a dat lovitura cu hitul „Doar pe a ta” în care cântă cu Ioana Ignat. Supranumit “Prințul Youtube-ului”, Edward Sanda a luat cursuri de canto, a învăţat să cânte la chitară şi a studiat la Liceul de Muzică “George Enescu” din Bucureşti. Mentor i-a fost Randi, care l-a luat sub aripa sa în echipa “Famous Production”. Seducătorul Edward Sanda va fi “ în palma ta “, sâmbătă, 17 august 2019, de la ora 21:10.

Anna Lesko: Debutul în muzica main stream și-l face la începutul anilor 2000, odată cu albumul „Flăcări” care a dat și primul, dar și cel mai cunoscut single al artistei, „Ard în Flăcări”. În 2011, lansează un nou single, intitulat “Get it”. Piesa a fost compusă de “vinovații” hitului “Anycika Maya”, Gabriel Huiban și Laurențiu Duță. “Pentru tine“ Ana Lesko va concerta, sâmbătă, 17 august 2019, ora 22:00.

Vă invităm în Parcul Municipal, pentru a petrece trei zile de poveste în cadrul unui festival muzical, creat și conceput special pentru comunitatea din Câmpia Turzii!

Direcția Relații cu Comunitatea

Share

Related Articles

Citește articolul precedent:
#ZMT pune la dispoziție 500 de vouchere pentru porțiile de bucate din cadrul Festivalului de Bucătărie Turdeană din Parcul Central!

INTRĂ ÎN CONCURS‼ 🔊 #ZMT pune la dispoziție 500 de vouchere pentru porțiile de bucate din cadrul Festivalului de Bucătărie...

Închide